Maia Sandu a anunțat acum câteva minute cine este candidatul pentru funcția de premier. În cadrul unui briefing de presă președintele a declarat că Natalia Gavriliță este o persoana potrivită pentru a conduce Executivul, asta chiar dacă șeful statului optează pentru alegeri anticipate în cel mai scurt timp.
Maia Sandu a declarat că Gavriliță urmează să-și selecteze membrii Cabinetului de Miniștri și să-și pregăteacă programul de Guvernare asta chiar dacă președintele R. Moldova consideră că alegerile anticipate ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil, scrie deschide.md.
Gavriliță a deținut funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Sandu, atunci când în Legislativ exista o majoritatea situativă formată din blocul ACUM și PSRM.
Amintim că pe 23 decembrie Ion Chicu a anunțat demisia sa din funcția de prim-ministru și, implicit a Guvernului, în scopul declanșării alegerilor parlamentare anticipate. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă, după ședința comună cu ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
Precizăm că Înalta Curte a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților PAS cu privire la procedura de autodizolvare a Parlamentului cu votul a 2/3 din deputați. Totodată, CCM a precizat că „dizolvarea legislativului poate opera doar dacă inactivitatea îi este imputabilă Parlamentului, nu și dacă îi este imputabilă altor autorități publice și actori politici”.
Comentariile sunt închise