România. Școlile s-ar putea redeschide la început de aprilie

Școlile s-ar putea redeschide în siguranță la sfârșitul lunii martie-început de aprilie, după ce se încheie a doua etapă de vaccinare anti-Covid, care vizează cadrele didactice, vârstnicii și persoanele din categoriile vulnerabile.

Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a explicat la Digi24 de ce este important să se vaccineze cadrele didactice și persoanele din categoriile vulnerabile, astfel încât școlile să se poată redeschide în siguranță.

El a subliniat că în cazul copiilor nu s-a pus problema severității bolii, ci că aceștia se pot infecta, pot să fie asimptomatici și să transmită altor persoane acest virus.

Gheorghiță a adăugat că la școală, activitatea este foarte bine organizată, cel puțin pentru copiii mici și că riscul de expunere al acestora în timpul orelor era foarte mic. Riscul era legat de activitățile din afara școlii – transport în comun, parc sau alte activități.

„În faza a doua de vaccinare intră profesorii și populația în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide școala în siguranță la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci am fi terminat etapa a doua pentru categoriile vulnerabile„, a spus Valeriu Gheorghiță.

Sursa Digi24

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture