Locatarii unui bloc din Bălți sunt nemulțumiți de felul în care își exercită obligațiunile de serviciu președintele asociației de proprietari din care fac parte. Oamenii vor ca acesta să prezinte la avizier cheltuielile făcute de asociație și să se apuce cu adevărat de lucru, iar dacă nu să elibereze postul.
„Este un grup de inițiativă care vrea să intemeieze o altă asociație, fie să ieșim din asociația dată . Băieții au depus ceva efort, dar cum am înțeles nu au ajuns la numărul de semnături necesar. Eu personal vreau să schimbăm ceva pe scară, dar și în curtea de bloc.”
Printre problemele enunțate de către locatarii de pe strada Conev 12, sunt scările de bloc într-o stare deplorabilă, intrarea avariată, subsolurile pline cu gunoi și multe alte lucruri ce țin de întreținerea casei.
„Afară lipsesc balustradele iar în scara de bloc acestea sunt defecte. Pe etaj nu ard lampele niciodată și nu fac ordine în curte. Eu nu am nici un bănuț datorie.”
„Urcăm scara pe brânci. Oare e atât de greu să montezi niște balustrade, care costă aproape nimic. Eu tot nu am datorii. În scara de bloc nu se face absolut nimic, iar subsolul e plin de șobolani.”
Unii locatari susțin că nu au văzut niciodată președintele asociației sau că au făcut cunoștință abia săptămâna trecută în cadrul unei adunări, unde și-au exprimat nemulțumirile. La o nouă adunare cu locatarii, acesta însă nu s-a mai prezentat.
„Trăim de 26 de ani aici și domnul președinte are 12 ani de când e la noi. Nu s-a schimbat nimic, trăim ca într-un grajd de animale. Când vin oaspeții ne este rușine. Plouă aici, plouă dincolo. Am făcut adunare lunea trecută, marțea trecută, dar nu se vede nici o mișcare.”
Contactat de BTV, președintele asociației Alexandr Gustoi spune că nu a fost anunțat de o nouă întâlnire . Cât despre eliberarea din funcție, președintele spune că nu cunoaște nimic și că nimeni nu a venit cu o asemenea inițiativă.
„Pentru a face o asociație a blocului este nevoie de un grup de inițiativă și de o adunare, la care ar participa cel puțin 75 la sută dintre locatari. Astăzi trebuie să discutăm despre reparație și planul de a schimba sistemului de apeduct. Ceea ce doresc trei-patru oameni este altă întrebare. Ei nu au venit cu propunerea ca să plec.”
Adevărul e că nu toți achită serviciile. Astfel, blocul a adunat o datorie de 78 de mii de lei. Din această cauză spune Gustoi, banii nu sunt suficienți, pentru a efectua un șir de lucrări.
„Noi ne-am exprimat obiecțiile față de datornici și le-am spus ce sume trebuie să plătească. De aici și începe problema. Cât timp nimeni nu-i deranjează, totul e bine. Sunt locatari care au datorii de 4-6 mii de lei. Au făcut între ei o înțelegere și au încetat să plătească. Între timp, ei folosesc ascensorul, au lumină în scara de bloc, au apă, sistem de canalizare, oamenii lucrează și curăță după ei. Acum, din acești bani doresc să facă reparație, considerând că o fac din banii lor. De fapt, sunt banii asociației pe care nu i-au achitat.”
Oamenii speră că vor ajunge la un numitor comun pentru a rezolva probelmele în această vară.
Comentariile sunt închise