Un bărbat de 39 de ani, stabilit cu domiciliul în municipiul Chişinău, a fost reținut de poliţişti, fiind suspectat de comercializarea drogurilor sintetice pe teritoriul municipiului Chişinău. Anterior, acesta a fost documentat pentru cazuri similare.
În urma investigațiilor s-a stabilit că suspectul este membru al unui grup de persoane care distribuie droguri sintetice (AB Chiminaca, PVP) la preţ de 1000 lei per 1 gr PVP, prin intermediul aplicaţiilor Viber, Telegram și WhatsApp.
Astfel, timp de jumătate de an, suspectul și-a identificat un cerc de consumatori cărora le comercializa droguri. Pentru a vinde drogurile, acesta utiliza unitatea de transport personală pentru a se deplasa în diferite locuri din capitală, identificând ascunzișuri, unde plasa pachețele cu droguri sintetice. Ulterior, prin intermediul aplicațiilor, bărbatul transmitea poza locului unde se afla pachețelul camuflat, în care se aflau droguri.
La 27 decembrie 2017, în urma acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații, în fața unui bloc locativ suspectul a fost reținut în flagrant în momentul comercializării drogurilor unui potențial consumator.
Ca rezultat a percheziției corporale a fost depistat și ridicat un pachețel cu droguri sintetice, care urmau a fi ascunse pentru un potențial consumator. Ulterior, a fost efectuată percheziții şi la domiciliul subiectului unde a fost depistat și ridicat un pachețel de tip zip-lock cu 30 gr de droguri sintetice – PVP, 6 blistere cu comprimate Subutex (în total 46 comprimate), 3 pachețele de marijuana, masa totală aproximativ 20 gr, 4 pistoale pneumatice, peste 20 de cartele SIM, folosite la deschiderea conturilor B-Pay,Qiwi, Yandex, 2 telefoane mobile și altele.
Valoarea totală a drogurilor confiscate și scoase din circuitul ilicit, este de aproximativ 70 000 lei. Suspectul este arestat pe un termen de 30 de zile și riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
Источник: politia.md
Comentariile sunt închise