Ieri, 19 mai, ambasadorii Statelor Membre ale Uniunii Europene au efectuat o vizită la Bălți. Împreună cu autoritățile orașului, au mers la liceul teoretic ,,Dimitrie Cantemir”, unde cu suportul UE este implimentat proiectul privind îmbunătățirea serviciilor de eficiență energetică a instituției. Diplomații au inspectat lucrările de reconstrucție, care decurg la moment. Datorită proiectului, aproape 1000 de elevi și profesori din municipiul Bălți vor beneficia de condiții mai bune. Clădirea instituției, nu a fost renovată de mai bine de 50 de ani.
Ambasadorii Uniunii Europene au mulțumit tuturor participanților la proiect pentru promovarea ideilor de eficiență energetică și economisire a energie. „Acestea sunt subiecte care sunt foarte relevante pentru îmbunătățirea infrastructurii din țara dvs. și sunt una dintre prioritățile Delegației UE în Moldova”, a declarat Peter Michalko, ambasadorul UE în Moldova.
Oaspeții au vizitat cantina școlii, unde vor fi instalate echipamente moderne eficiente din punct de vedere energetic, blocurile educaționale, unde se desfășoară lucrări de reconstrucție a acoperișului, a sistemului de ventilație, de canalizare, de încălzire, de alimentare cu apă și sistemul de iluminat.
Amintim că proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” implimentat în liceul ,,Dimitrie Cantemir” din Bălți, finanțat de Uniunea Europeană, urmează să se încheie la sfârșitul anului 2021. Aproximativ 900 de elevi și 80 de profesori vor beneficia de condiții mai bune. După renovare, clădirea liceului va respecta toate standardele de eficiență energetică: sistemele de încălzire, electricitate, ventilație și instalații sanitare vor fi înlocuite. La fel vor fi renovate geamurile, ușile, acoperișul, cantinele, blocurile sanitare și sala de sport, iar fațada clădirii va fi termoizolată.
Pentru renovarea clădirii liceului Cantemir vor fi alocate 1 milion 236 mii euro. Proiectul„Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” este implimentat cu suportul Agenției Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ Moldova) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și cu sprijin financiar din partea Ministerului Cooperării Economice și Dezvoltării din Germania.
Comentariile sunt închise