Renato Usatîi: Dodon redeschide la Bălți fabrica de zoi a lui Plahotniuc

“Postul de televiziune “TV Nord”, care i-a aparținut oligarhului Vladimir Plahotniuc a trecut în gestiunea fostului democrat, Oleg Cristal. Acum, acesta se ocupă de “reînvierea” canalului, cu suportul socialiștilor și este la etapa reanjajărilor. El încearcă să atragă oameni noi și să-i readucă pe cei vechi.” Despre aceasta scrie pe pagina sa oficială de Facebook, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi.

El mai spune că cel mai probabil, canalul, care se ocupa cu denigrarea autorităților locale din Bălți, își va schimba denumirea.

“Plahotniuc a plecat, dar clovnii lui au rămas. Pur și simplu ei vor continua să evolueze sub cupola altui circ. De curând, fostul propagandist democrat, Oleg Cristal a vizitat orașul Bălți. Acum acesta concertează în trupa lui Dodon. Cristal se ocupă de readucerea la viață a fabricii de zoi, postul “TV Nord” care nu de mult și-a sistat activitatea. Se pare că postul va activa cu o altă denumire, având în vedere că cea veche adie prea mult a fosta conducere. Se încearcă aducerea vechilor angajați, care vor schimba chipiurile albastre cu unele roz și vor continua să toarne mizerie peste Bălți. Moldova nu a respirat liberă prea mult timp. Curând, Igor Nicolaevici și foștii plahotniuci o vor băga din nou între mărăcini, dar sunt convins că planul lor va eșua”, a scris Renato Usatîi.

Sursa: independent.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture