Reguli noi la intrarea în România: Cum se completează formularul digital

0

Din data de 20 decembrie curent, persoanele care intră în România vor trebui să completeze un formular digital de intrare. Potrivit Ambasadei României la Chișinău, formularul este un document pe care sunt prezentate țările și zonele în care o persoană a călătorit, înainte de a intra în România, transmite  Moldpres.md

Formularul este necesar pentru eficientizarea anchetelor epidemiologice, iar pe baza datelor din el, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Formularul digital de intrare în România conține date de identificare și de contact; țara, regiunea și localitatea de unde călătorește spre România, inclusiv cele tranzitate; localitatea și adresa de destinație în România; mijlocul de transport cu care călătorește spre România; data intrării în această țară și datele minorilor însoțitori, dacă este cazul.

Formularul digital poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro. Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces.

Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.

La verificarea cărții de identitate/pașaportului în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat sau nu formularul. Acesta nu trebuie tipărit.

Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România. El poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator.

Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore.

Necompletarea formularului digital de intrare în România se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture