Odată cu începerea sezonului de scăldat, oamenii iau cu asalt bazinele acvatice din oraș. Aerul curat, lumina solară și scăldatul nu sunt doar metode de relaxare, dar și un bun mijloc de călire a organismului. Totodată un comportament neglijent poate provoca o tragedie fără margini. În acest context oamenii legii împreună cu Direcția Teritorială pentru Situații Excepționale efectuează raiduri în preajma lacurilor din Bălți de cîteva ori pe săptămână. Aceștea atenționează bălțenii să respecte regulile de bază.
Șeful departamentului de prevenire a Direcției pentru Situații Excepționale a declarat că posibilitatea de a înnota bine este una dintre principalele garanții pentru o odihnă în siguranță. Totodată, responsabilul precizează că sunt alte reguri, care trebuiesc respectate pentru a evita tragediile.
De la începutul acestui an, până la 16 iulie 2021, în bazinele acvatice din Moldova și-au pierdut viața 52 de persoane inclusiv 10 copii.
Comentariile sunt închise