R. Moldova va primi un grant din partea Japoniei pentru echipament medical

Membrii Executivului au votat la şedinţa de astăzi aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială, semnat în decembrie 2020, transmite MOLDPRES.

Conform proiectului, se ratifică Acordul de grant, întocmit prin schimb de note, dintre executivele celor două țări privind furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială, în valoare de o sută de  milioane de yeni japonezi (circa 900 de mii de dolari SUA), semnat la 22 decembrie 2020.

Guvernul și alte instituții ale statului vor întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor Acordului menționat. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va notifica Executivului Japoniei ratificarea Acordului nominalizat.

Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Foto simbol

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture