R. Moldova marchează Ziua Constituției

Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994 şi a intrat în vigoare la 27 august în același an. Legea supremă prevede că R. Moldova este un stat suveran, independent, unitar şi indivizibil, transmite Știri.md.

Cu această ocazie, Parlamentul a oferit gratuit 100 de exemplare Bibliotecii Naționale pentru Copii ”Ion Creangă” ale Constituției pe înțelesul copiilor.

Publicația specială, elaborată de Secretariatului Parlamentului este adresată preșcolarilor, elevilor din clasele primare și gimnaziale. Este scrisă într-o manieră simplă, păstrând conținutul esențial al Legii supreme a țării, în text sunt explicate drepturile și îndatoririle oamenilor, sunt descrise funcțiile de bază ale Parlamentului, Guvernului și Președinției, este explicată semnificația autorității judecătorești, economiei și banilor publici, precum și rolul Curții Constituționale. Informația, redată într-o formă accesibilă copiilor, este completată cu ilustrații colorate și infografice, devenind mai atractivă și mai ușor de înțeles.

În ajunul celor 27 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, Oficiile teritoriale de informare ale Parlamentului (OTIP) au organizat mai multe evenimente publice în localitățile din nordul, centrul și sudul țării.

Activități de informare pentru copii au avut loc la bibliotecile publice din localitățile Hancăuți și Brânzeni, raionul Edineț, la biblioteca publică orășenească ”Emil Loteanu” din orașul Ocnița, la biblioteca ”Ion Creangă” din municipiul Orhei și la grădinița ”Romanița” din orașul Leova. În cadrul evenimentelor, funcționarii Oficiilor teritoriale de informare ale Parlamentului din Edineț, Orhei și Leova au explicat copiilor ce înseamnă Constituția și care sunt drepturile și obligațiile fundamentale ale oamenilor. Fiecare bibliotecă a primit în dar publicația ”Constituția pe înțelesul copiilor”.

OTIP Orhei a organizat o masă rotundă cu genericul ”Dreptul la muncă și protecție socială – drept constituțional al cetățeanului”, la care au participat reprezentanții Direcției de ocupare a forței de muncă Orhei. În cadrul evenimentului au fost discutate inițiativele legislative, menite să ofere noi posibilități persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă, precum și măsurile de susținere a angajatorilor la crearea locurilor de muncă.

Foto: Știri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture