Procurorii nu au recepționat cererea cu privire la retragerea plângerii lui Gaţcan

Procuratura Generală nu a recepționat cererea cu privire la retragerea plângerii din 30 iunie din partea lui Ştefan Gațcan, susține Maria Vieru, purtătorul de cuvânt al PG.

Potrivit Mariei Vieru, în această situaţie procesul penal în acest caz continuă.

Amintim că la finele săptămânei trecute, Procuratura Generală a recepționat plângerea deputatului Ștefan Gațcan privind pretinsele presiuni și intimidări din partea anumitor persoane pentru a-l determina să renunțe la mandat.

În baza plângerii deputatului, dar și a demersului Partidului Pro Moldova, Procuratura Generală a declanșat un proces-penal în care urmează a fi stabilite toate circumstanțele cazului.
Procesul penal a fost inițiat în baza art.274 Cod de procedură penală, procurorii urmând să efectueze o serie de investigații pentru a se decide dacă există în acțiunile celor implicați o bănuială rezonabilă cu privire la elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Totodată, este de menționat că astăzi, pe pagina de Facebook a lui Ştefan Gaţcan a apărut o nouă înregistrare video, în care acesta solicită retragerea cererii din 30 iunie adresată Procuraturii Generale.

Sursa: deschide.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture