PROCURORII CER ÎN CONTINUARE 12 ANI DE DETENȚIE PENTRU VICTORIA PRUTEANU

Curtea de Apel Chișinău examinează cauza penală în care Victoria Pruteanu a fost condamnată la trei ani și opt luni de detenție pentru că și-ar fi înjunghiat soțul care o bătea. Instanța a acceptat demersurile părților, iar la ședința din 15 iunie vor fi audiați suplimentar mai mulți martori și psihologul de la Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii “Memoria”, scrie ziarul de garda.

Sentința Judecătoriei Strășeni a fost emisă la data de 21 ianuarie 2016 și s-a dispus arestul Victoriei din sala de judecată. Peste o zi, instanța a dispus ca aceasta să fie trimisă în arest la domiciliu.

Magistrata Mihaela Grosu Gavri¬liță a luat această decizie după ce unul din avocații tinerei, Ion Gumeniuc, a depus o cerere prin care a cerut schimbarea măsurii preventive pe numele condamnatei. Judecătoarea a acceptat demersul menționând că acest caz ar fi unul „excepțional”, Victoria având la întreținere 5 copii, dintre care doi ai săi, de vârstă fragedă. Totodată, în instanță, magistrata a ținut cont de faptul că în ultima perioadă, starea de sănătate a condamnatei s-ar fi înrăutățit.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture