Procurorii cer câte 30 de zile de arest pentru deputații „Șor” Jardan și Ulanov

Deputații Partidului „ Șor” Petru Jardan și Denis Ulanov, lipsiți acum două zile de imunitate parlamentară, au fost astăzi puși sub învinuire. Procuratura Anticorupție i-a audiat în calitate de învinuiți, în prezența avocaților, scrie tv8.md.

De asemenea, procurorii au depus demersuri de arestare preventivă a celor doi învinuiți pentru 30 de zile, urmând ca instanța de judecată să fixeze data și ora examinării acestora.

„Printre riscurile care justifică aplicarea arestului în privința celor doi învinuiți, procurorii au menționat: riscul de a împiedica buna desfășurare a justiției și riscul eschivării”, se artă într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Amintim că, cei doi deputați au fost reținuți luni, după ce, la cererea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, Parlamentul le-a ridicat imunitatea parlamentară.

Potrivit materialelor, Denis Ulanov este învinuit de ”escrocherie” și ”spălare de bani” în dosarul ”frauda bancară”, iar Petru Jardan – este învinuit de ”abuz de serviciu”, în dosarul vizând concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

Ambii învinuiți pledează nevinovați.

Foto: tv8.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture