Problemele tinerilor din Republica Moldova: sărăcie și șomaj

Tinerii din Republica Moldova se confruntă cu probleme precum sărăcia, oportunităţi economice scăzute, dar şi probleme de sănătate. 29% dintre tineri nu au parte de o instruire profesională şi nu sunt angajaţi în câmpul muncii, iar alte 16% sunt plecaţi în căutarea unui loc de muncă peste hotare, informează Adevărul.

De asemenea, şase din 10 persoane infectate cu virusul HIV sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, arată datele celui de-al treilea Barometru Demografic . Tinerii neangajaţi în câmpul muncii nu sunt asiguraţi medical de stat. Deşi numărul de cazuri de tuberculoză în rândul tinerilor este în descreştere în ultimii ani, totuşi 32% din persoanele infectate sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani. Totodată, circa 14% dintre cazurile noi depistate cu infecţia HIV în anul 2013 revin persoanelor de 15-24 de ani. De asemenea, 24% dintre bărbaţii cu aceeaşi vârstă sunt fumători, iar în rândul tinerelor acest procent este de 4,3%.

Datele Barometrului Demografic mai arată că familiile tinere sunt vulnerabile din punct de vedere socio-economic. Potrivit unor cercetări, circa 29% din familiile tinere din Republica Moldova nu sunt adaptate condiţiilor sociale şi economice actuale, 77% din aceste familii au copii şi doar o treime din ele au propria locuinţă. De asemenea, salariile tinerilor specialişti sunt mici şi nu le permite acoperirea minimului necesar pentru trai.

Patru din zece şomeri înregistraţi oficial în ţara noastră sunt tineri de 15-29 de ani. Printre aceştia, trei din cinci sunt bărbaţi, şapte din zece provin din mediul rural, iar nouă din zece au vârsta de 20-29 de ani.
În comparaţie cu ţările vecine, Republica Moldova are cea mai mică rată de ocupare a tinerilor în câmpul muncii. Totuşi, dintre tinerii care lucrează, peste 10% nu au contracte individuale de muncă.

Peste 400 de mii de tineri din Republica Moldova nu sunt angajaţi în câmpul muncii, ceea ce reprezintă 66% din numărul total al acestora.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture