Decretul de convocare a fost semnat anterior de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, transmite Știri.md.
Decanul de vârstă, ca și în legislatura anterioară, este deputatul Eduard Smirnov, care, în acest an, va împlini 82 de ani.
La prima ședință, preşedintele Curţii Constituţionale urmează să prezinte raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi.
Totodată, președintele țării va adresa un mesaj deputaților nou-aleși.
După constituirea legală a Parlamentului se alege preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului.
În termen de 10 zile de la prima ședință, vor fi constituite fracţiunile parlamentare, care funcţionează în baza propriului regulament.
Parlamentul se consideră legal constituit din data primei ședințe a Legislaturii.
Comentariile sunt închise