Prima partidă de vaccin Johnson&Johnson, așteptată luni la Chișinău. Ceban: Am putea organiza noi maratoane
Rapelul pentru persoanele imunizate cu Sputnik V la maratonul din 26 iunie se va desfășura sâmbătă. De asemenea, ar putea fi organizate maratoane pentru imunizarea cu serurile Johnson&Johnson și Pfizer, care urmează să ajungă în curând în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Ceban, care a reiterat importanța imunizării anti-Covid, transmite Newsmaker.md.
„Sâmbătă, 17 iulie, la Palatul Republicii vom organiza rapelul cu Sputnik V, pentru cele 4000 persoane care s-au vaccinat la maratonul din 26 iunie. Rog cetățenii să nu se înregistreze în liste, doza a II-a de vaccin îi va reveni fiecărui cetățean imunizat cu prima doză”, a menționat Ceban.
Edilul a mai spus că, în contextul recepționării unor noi loturi de vaccin (Pfizer și Jonson&Jonson), autoritățile intenționează să organizeze noi maratoane de imunizare cu aceste seruri.
„Ne dorim vaccinarea cadrelor didactice de cel puțin 80% până la începerea noului an școlar. Municipalitatea continuă să fie sub cod galben privind incidența Covid -19. Am solicitat convocarea ședinței Comisiei extraordinare de sănătate publică a municipiului Chișinău pentru a analiza necesitatea introducerii sau eliminării unor restricții în vederea neadmiterii răspândirii virusului sau noilor tulpini ale acestuia”, a adăugat Ceban.
Amintim că SUA a anunțat acum câteva zile că va dona Republicii Moldova 500 de mii de doze de vaccin Johnson & Johnson. Primele doze vor ajunge în Moldova în seara de 12 iulie, prin intermediul platformei Covax. Vaccinul se administrează intramuscular cu o singură doză și e recomandat persoanelor cu vârsta de cel puțin 18 ani. Eficiența acestuia a fost estimată la 66% în SUA, împotriva dezvoltării formelor grave de coronavirus.
De asemenea, România a anunțat că va dona Moldovei peste 100 de mii de doze de vaccin Pfizer.
Foto: Newsmaker.md.
Comentariile sunt închise