Președintele sud-coreean spune că există posibilitatea unui conflict cu Coreea de Nord

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat miercuri că există o ‘posibilitate ridicată’ a unui conflict cu Coreea de Nord, ale cărei capacități nucleare și de rachete par să fi avansat rapid recent, a relatat publicația Edaily din Coreea de Sud, transmite agerpres.

În timpul unei vizite la Ministerul Apărării de la Seul, Moon a declarat că recentul test cu rachetă al Coreii de Nord este o ‘provocare gravă’ care „încalcă rezoluțiile Consiliului de Securitate” și reprezintă totodată o „amenințare serioasă la adresa păcii și stabilității globale”, potrivit agenției sud-coreene de presă Yonhap.

„Nu vom tolera astfel de provocări și amenințări nucleare din partea Coreii de Nord”, a subliniat noul președinte sud-coreean. Declarația lui Moon survine după un comunicat al Consiliului de Securitate al ONU care a amenințat cu noi sancțiuni împotriva Phenianului.

„Vom trata cu severitate Coreea de Nord, alături de comunitatea internațională”, a adăugat el.

Moon a mai spus că armata sud-coreeană rămâne pe deplin pregătită pentru a contracara orice provocări militare din partea Coreii de Nord.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a condamnat ferm ultimul tir de rachetă efectuat duminică de Coreea de Nord, cerând sancțiuni în fața „comportamentului extrem de destabilizator” al Phenianului.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture