Preotul care nu înmormântează persoanele vaccinate: „În continuare, eu n-o să-i înmormântez. Eu nu vreau să-mi iau asupra mea așa păcat”
Preotul din comuna Secăreni, raionul Hâncești, a refuzat să înmormânteze o femeie din localitate, care a murit din cauza unei boli incurabile, pentru că aceasta era vaccinată împotriva COVID-19: „În continuare, eu n-o să-i înmormântez. Eu nu vreau să-mi iau asupra mea așa păcat de moarte”, argumentează clericul, transmite zdg.md.
Din acest motiv, rudele femeii decedate au fost nevoite să solicite ajutorul unui preot din alt sat pentru a duce ceremonia funerară la final. Reprezentanții Mitropoliei Moldovei afirmă că preotul nu poate fi tras la răspundere pentru viziunea și acțiunile sale, pentru că „toate activitățile pe care le desfășoară el sunt din propria lui inițiativă. El trebuie să se subordoneze, dar nu se subordonează și atunci este exact ca și cei care fac parte din alte culte”.
„Acum mor persoane și se zbat ca să iasă din ghearele virusului, însă acest preot nu vrea să îngroape oamenii”
Valeriu Bogdan, soțul femeii decedate, vaccinat și el împotriva COVID-19, consideră că preotul le-a încălcat drepturile, dar afirmă că acesta nu este primul caz când slujitorul bisericii refuză să înmormânteze persoanele vaccinate.
„Preotul acesta nu doar pe soția mea nu a vrut să o înmormânteze zilele trecute, la fel, nu a vrut să înmormânteze o persoană care a murit. Părintele nostru este obraznic. Nu este nicio ordine la biserică. Soția mea a avut cancer și ne-am dus la preot, însă el categoric nu a vrut să-mi înmormânteze soția. Mi-a spus că nu înmormântează persoanele vaccinate. Eu nu am vrut să ne certăm cu el, așa că am ieșit. Da, consider că a fost încălcat un drept (…). Nu m-am gândit dacă o să depun o plângere la poliție. Eu am să mă consult cu băieții. Oamenii din sat sunt șocați. Acum mor persoane și se zbat ca să iasă din ghearele virusului, însă acest preot nu vrea să îngroape oamenii. Vara aceasta eu m-am vaccinat, împreună cu soția. Sper să fie o lecție. El este părinte și trebuie să-și facă munca lui”, a precizat soțul femeii decedate, care a apelat la un preot dintr-o localitate vecină pentru a desfășura ceremonia funerară.
Contactat telefonic, Oleg Moraru, preotul comunei Secăreni, a confirmat faptul că a refuzat să înmormânteze o femeie de 63 de ani, pe motiv că aceasta era imunizată împotriva virusului COVID-19.
„Ce treabă aveți, matale ziaristă, cu înmormântarea? Ziariștii se ocupă cu înmormântarea sau ce? Lasă cei care îi ucid pe oameni să-i înmormânteze. Care au credință, înțeleg, care nu au credință, nu înțeleg. Eu pe oamenii bolnavi care nu mor de asta, îi înmormântez, dar pe vaccinați eu nu-i înmormântez”, a confirmat preotul Oleg Moraru.
„În general, aceștia care nu vin la biserică, nu trebuie înmormântați”
Slujitorul bisericii consideră că ar comite „un păcat de moarte”, dacă ar înmormânta o persoană vaccinată și afirmă că, de acum încolo, la fel, n-o să-i înmormânteze pe cei imunizați.
„Oameni buni, la ce am ajuns noi? Un duhovnic de la Sfântul Munte vorbește așa: „Nu există drum înainte. Nu există pocăință. Acesta este iad”. Omul care are cancer, el pleacă. Vaccinul mai repede te ajută să te duci. În general, aceștia care nu vin la biserică, nu trebuie înmormântați. Da, în continuare, eu n-o să-i înmormântez. Eu nu vreau să-mi iau asupra mea așa păcat. Este un păcat foarte mare – de moarte. Nu există pocăință (…). Nu mă interesează ce fac alți preoți. Eu nu sunt de acord cu mulți preoți. Sunt preoți care pot să-i înmormânteze (… ). Noi nu ne-am certat. Eu cu familia aceea am vorbit. Fără ceartă, le-am spus că eu n-o să-i înmormântez. Care-i problema? Eu nu văd nicio greșeală, nimic. Se pune întrebarea: câți oameni din sat vin la biserică? Ăștia din sat care nu vin la biserică, ei sunt cei care nu cunosc lucruri. Doamna asta care a murit, deloc nu se ținea de biserică”, a spus preotul Oleg Moraru.
„Eu nu o să-i înmormântez nici pe cei care nu vin la biserică”
Ulterior, părintele și-a nuanțat mesajul în fața camerei de filmat. „Eu nu o să-i înmormântez nici pe cei care nu vin la biserică. Sunt canoane pe care nu vreau să le încalc. Înmormântarea s-a făcut cu preot. Întrebări mai sunt? S-a făcut cu pace, ce întrebări mai aveți voi, jurnaliști care numai rău faceți. Voi nu înțelegeți lucrurile. Oamenii necredincioși nu înțeleg lucrurile. Voi vindeți credința. Eu de 24 de ani sunt în acest sat. Femeia care a murit nu a fost la biserică, se ducea în altă parte. Nu am ură. Ea se ducea în altă parte. Nu mă interesează ce face mitropolitul. Eu nu am nimic cu Mitropolia. Eu am mintea mea, sfinții părinți, duhovnici”.
Anghelina Moraru, soția preotului, spune că slujitorul bisericii le-a spus localnicilor, din start, care este părerea lui despre vaccinare.
„Părintele din start a spus că pe oamenii care s-au vaccinat nu o să-i înmormânteze. Dumnealui are informații. El foarte mult citește. Avem cuvântări de la stareț, de la Sfântul Munte, el nu spune așa din capul lui. Părintele este împotriva vaccinării. O să se vadă în viitor. Lumea nu înțelege că vaccinul este legat de control asupra omenirii și nu de boală, sincer vă zic. El este împotriva a tot ce este acum asupra omenirii și ce ține de purtarea măștii. Este un an și ceva de când e pandemie, cum zic ei, și, slavă Domnului, nimeni nu s-a îmbolnăvit, chiar dacă nu dă voie cu mască în biserică”, consideră soția preotului.
Preot: „El nu are frică de Dumnezeu, nu are credință”
Protoiereul Ioan Borș, cel care a oficiat slujba de înmormântare refuzată de „colegul” său, dezaprobă atitudinea preotului Oleg Moraru.
„Nu este un gest frumos. Eu mi-am făcut datoria, pentru că femeia e născută la Cristești. El (preotul – n.r.) e samavolnic. Dacă el nu are nicio supunere, la el nu este nicio biserică. Dacă oamenii vor spune că vor o biserică canonică, decid în sat, îl dau afară și vine un preot normal. Biserica nu e nici a preotului, nici a Episcopiei. Biserica este a satului, a oamenilor. El nu are frică de Dumnezeu, nu are credință. Eu personal sunt vaccinat și le-am spus creștinilor mei să decidă ce vor”, menționează părintele.
Într-un comentariu pentru ZdG, Ioan Moşneguţu, Vicar al Mitropoliei Chișinăului şi al Întregii Moldove, precizează că preoții trebuie să înmormânteze oamenii, fie că aceștia sunt vaccinați sau nu.
„Nu este o alegere a preoților, pentru că în biserică există o rânduială canonică bisericească, o rânduială liturgică, și referindu-ne la cazul dat, preoții sunt datori să înmormânteze persoanele, fie că ele sunt vaccinate sau fie că ele nu sunt imunizate. De altfel, imunizarea nu constituie un impediment ca persoanele decedate să fie înmormântate conform rânduielilor bisericești”, a punctat episcopul Ioan.
„Preotul poate fi pedepsit doar atunci când conștientizează și primește măsura pe care i-o dă biserica”
Vadim Corostinschi, secretarul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni a accentuat faptul că, în trecut, Oleg Moraru a comis mai multe încălcări dogmatice, dar afirmă că acesta nu poate fi sancționat, pentru că el nu ar reprezenta Mitropolia Moldovei.
„Dumnealui nu face parte din clerul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, și toate activitățile pe care le desfășoară el sunt din propria lui inițiativă și noi nu ducem responsabilitate de învățătura pe care o dă el creștinilor. El trebuie să se subordoneze, dar nu se subordonează și atunci este exact ca și cei care fac parte din alte culte. Lumea trebuie să se adreseze cu domnul primar să discute și să vadă. Mitropolia nu poate să facă nimic, pentru că el nu ascultă de Mitropolie. Oamenii trebuie să ia atitudine față de dumnealui. Acum câțiva ani, noi am fost în localitate și am discutat, pentru că dumnealui și-a prezentat învățătura lui greșit și atunci au fost adepți și persoane care l-au susținut, spunând că sunt de acord cu ceea ce el îi învață pe dânșii. Biserica nu trebuie să se implice în procesul de vaccinare. Noi îi îndemnăm pe creștini să se împărtășească. El poate fi pedepsit doar atunci când conștientizează și primește măsura pe care i-o dă biserica. El mai are încălcări dogmatice și s-a discutat cu el despre acestea, însă oamenii au fost cei care l-au susținut”, a precizat Vadim Corostinschi.
„El nu-i primește la biserică pe cei vaccinați. Venea și mă întreba cine s-a vaccinat”
Oamenii din Secăreni au păreri împărțite despre refuzul preotului de a înmormânta persoanele vaccinate.
„Eu sunt de părerea lui. Nu trebuia să se vaccineze. Vaccinul e a celui rău”, spune o localnică.
„Au fost două înmormântări neoficiate de el. Am avut cazuri în care el nu i-a primit în biserică pe cei care nu și-au botezat copiii aici, nu i-a primit la împărtășanie. Sunt mai multe probleme cu el.”
La rândul ei, asistenta medicală din sat spune că preotul i-a cerut informații despre localnicii vaccinați. „El mereu ne-a făcut probleme. Când am vaccinat profesorii, ei veneau pe furiș la noi în instituție. Mereu ne-a creat astfel de probleme. Duce oamenii în eroare. Asta este politica lui. La noi oamenii sunt un pic mai timizi, parcă s-ar teme de el. El nu-i primește la biserică pe cei vaccinați. Venea și mă întreba cine s-a vaccinat”.
Gheorghe Cojocaru, primarul comunei Secăreni, a refuzat să comenteze cele întâmplate, precizând că nu vrea să se implice în treburile bisericești.
„Nu pot să comentez, pentru că la noi biserica nu are nimic cu statul și nici statul cu biserica. Eu nu mă implic în treburile bisericii și mi-aș dori ca preoții să nu se implice în treburile statului”.
Studiile au demonstrat că vaccinurile anti-COVID-19 sunt inofensive și reprezintă singura modalitate de a eradica pandemia.