Ofițerii Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI și procurorii anticorupție au deconspirat o schemă ilegală de la Piața Calea Basarabiei. Potrivit oamenilor legii, mai mulți funcționari din cadrul IP Rîșcani din Chișinău ar fi luat lunar o taxă în valoare de 500 de lei de la agenții economici care desfășurau activitate comercială în piață, pentru a nu fi documentați pentru diferite abateri legislative. Acțiunile ilegale erau desfășurate din vara anului 2020 și până în prezent, scrie agora.md.
Astfel, luni, 26 iulie, au fost efectuate percheziții în magazinele din piața Calea Basarabiei și în sediul sectorului de poliție din cadrul pieții.
Ca urmare, un colaborator de poliție din cadrul IP Rîșcani, a fost reținut pentru 72 ore. Totodată, au fost recunoscute și audiate în calitate de bănuiți și alte persoane, care și-au recunoscut vina parțial și sunt cercetate în libertate.
În prezent, se efectuează acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigații, întru stabilirea tuturor circumstanțelor cu referire la caz.
Dacă va fi găsit vinovat, polițistul riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 200 de mii de lei la 300 de mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Foto: agora.md.
Comentariile sunt închise