Platforma DA și PAS s-au întâlnit pentru discuții. Năstase: „Am vrut să știm care este poziția colegilor noștri”
Membrii Platformei DA și ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au avut o întâlnire la 20 mai. Subiectul central discutat a fost inițierea procedurii de suspendare din funcție a șefului statului Igor Dodon. Despre aceasta a vorbit liderul Platformei DA, Andrei Năstase, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, la Jurnal TV.
„La 20 mai am avut o discuție cu colegii de la PAS, pentru că noi am inițiat o moțiune de cenzură și era bine să ne asigurăm că în momentul în care avem majoritatea despre care vorbim, avem consens pe cele câteva norme importante pe care le propune Platforma DA, avem consens pe platforma candidatului formațiunii și a unei garnituri, să știm care este poziția colegilor noștri”, a spus Andrei Năstase.
Potrivit liderului Platformei DA, Maia Sandu a fost cea invitată la discuții, fiind prezentă împreună cu colegii săi. Subiectul principal care s-a discutat a fost inițiativa elaborată de deputatul Dinu Plîngău cu privire la suspendarea din funcție a președintelui țării.
Pe lângă aceasta, susține Năstase, la întâlnire s-a discutat moțiunea de cenzură inițiată, dar și o posibilă cădere a Guvernului.
Amintim că la 21 mai, Platforma DA a anunțat despre demararea unei proceduri „de sancționare a președintelui R. Moldova”. Primul pas, susține deputatul Alexandru Slusari, este constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă ce va investiga posibilele acțiuni de corupție și îmbogățire ilicită a șefului statului.
Pentru inițiere procedurii de suspendare din funcție a președintelui, autorii inițiativei au nevoie de acordul a 1/3 dintre deputați, iar pentru nemijlocit suspendare – de 2/3 de voturi.
Sursa: agora.md
Comentariile sunt închise