După medicii francezi, și doctorii din Statele Unite avertizează că pierderea mirosului, dar și a gustului poate fi adăugată pe lista simptomelor de Covid-19, relatează CNN.
Simptome ca anosmia, adică lipsa mirosului, și ageuzia, adică dispariția totală a simțului gustului, sunt două simptome ce pot fi luate în calcul pentru posibila depistare a infecțiilor cu noul coronavirus, spune Academia americană de otolaringologie.
„În special anosmia a fost constatată la pacienții care au fost testați pozitiv pentru coronavirus și care nu aveau alte simptome”, se spune într-un comunicat postat duminică pe site-ul Academiei. Prezența acestor simptome ar trebui să vă facă să luați foarte serios în considerare autoizolarea și testarea acestor persoane, este sfatul pe care îl dau doctorii.
Și o organizație a medicilor ORL din Marea Britanie, dar și medicii din Franța au ajuns la concluzia că lipsa mirosului ar putea fi un simptom de Covid-19, în condițiile în care anosmia este asociată cu unele infecții respiratorii.
Lipsa mirosului ca simptom de Covid-19 s-a constatat după ce au fost analizate mai multe cazuri în Coreea de Sud, China și Italia, unde un număr semnificativ de pacienți cu infecții dovedite au dezvoltat anosmie.
Și în Germania, statistic, în mai bine de două din trei cazuri pacienții testați pozitiv la noul coronavirus s-au plâns de lipsa mirosului.
Inițial, s-a crezut că simptomele Covid-19 sunt numai respiratorii. E adevărat că febra și tusea, insuficiența respiratorie sunt în continuare simptomele predominante. Dar, reamintește CNN, un studiu din China făcut pe primii 200 de pacienți a arătat că au fost și simptome digestive la aproape jumătate dintre pacienți. Prin urmare, trebuie atenție, pentru că simptomele care însoțesc Covid-19 sunt mai multe și pot fi aparent mai puțin evidente.
Sursa digi24.ro
Comentariile sunt închise