Peste 40 de personae au fost condamnate în 2015 pentru trafic de ființe umane
Numărul infracțiunilor legate de traficul de ființe umane în Republica Moldova a crescut cu cinci la sută în anul 2015 în comparație cu anul 2014. Cele puțin așa arată un studiu prezentat Procuratura Generală care a a evaluat activitatea de urmărire penală sub aspectul combaterii traficului de persoane.
Astfel, în decursul anului 2015 în republică au fost înregistrate 314 infracţiuni ce se referă la categoria respectivă, faţă de 292 de infracţiuni în anul 2014, dintre care:
• trafic de fiinţe umane – 151 (în anul 2014 – 151);
• trafic de copii – 38 (24);
• scoaterea ilegală a copiilor din ţară – 10 (16);
• proxenetism – 69 (66);
• organizarea migraţiei ilegale – 46 (35).
În aceeaşi perioadă au fost trimise în judecată pentru examinare în fond 124 cauze penale, dintre care:
• 52 cauze penale cu privire la infracţiunea de trafic de fiinţe umane;
• 24 – trafic de copii;
• 1 – scoaterea ilegală a copiilor din ţară;
• 35 – proxenetism;
• 12 – organizare a migraţiei ilegale.
În cursul anului trecut, instanţele de judecată au finalizat examinarea a 101 cauze penale din categoria traficului de persoane, în privinţa a 139 inculpaţi, inclusiv:
• 21 cauze penale privind traficul de fiinţe umane în privinţa a 29 inculpaţi,
• 5 cauze penale privind traficul de copii în privinţa a 10 persoane,
• 7 cauze de scoatere ilegală a copiilor din ţară în privinţa a 7 persoane,
• 47 cauze penale de proxenetism în privinţa a 63 inculpaţi,
• 21 cauze de organizare a migraţiei ilegale în privinţa a 30 persoane.
Din cele 139 persoane în privinţa cărora au fost pronunţate sentinţe, pedeapsa închisorii a fost aplicată faţă de 41 inculpaţi, 51 persoane – închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar 28 de inculpaţi au fost condamnaţi la amendă penală.
Astfel, în cursul anului trecut, în 7 cazuri procurorii au dispus punerea sub sechestru a averii în vederea confiscării speciale a bunurilor utilizate la comiterea infracţiunilor.
Comentariile sunt închise