Economia zonei euro va cădea cu 8%-12% anul acesta, întrucât „oprirea bruscă a activităţii” a declanşat o recesiune de două ori mai adâncă decât cea determinată de criza financiară din 2008, a avertizat Christine Lagarde, şefa Băncii Centrale Europene (BCE), citată de FT.
Lagarde a conturat o previziune sumbră legată de modul în care zona euro va ieşi din această criză, întrucât le-a explicat studenţilor înscrişi în cadrul unei videoconferinţe că ne confruntăm „cu o criză economică masivă, una nemaiîntâlnită pe timp de pace din perspectiva daunelor pe care le provoacă”.
Preşedintele BCE, care va anunţa o nouă decizie de politică monetară săptămâna viitoare, a spus că „scenariul optimist” pe care l-a lansat luna aceasta – conform căruia vede o cădere de 5% pentru economia zonei euro în 2020 – este deja „depăşit”, scrie zf.ro.
Ea a mai declarat că economia zonei euro va întâmpina „cel mai probabil” un scenariu situat între mediu şi sever, ceea ce înseamnă că economia zonei euro se va contracta cu un nivel cuprins între 8% şi 12% în 2020.
După criza financiară globală din 2008, economia blocului a căzut cu 4-5%, iar Lagarde crede că „discutăm acum despre un nivel dublu”.
Banca Centrală Europeană trebuie să publice previziunile revizuite săptămâna viitoare.
În luna martie, BCE a previzionat o creştere economică de 0,8% pentru zona euro în 2020, faţă de o creştere de 1,2% anul trecut, înainte de a reveni cu o creştere de 1,4% în 2022. Însă aceste previziuni au fost conturate înainte de pandemie şi de restricţiile care au îngheţat economia în zeci de ţări.
În primele trei luni ale anului, care au inclus doar câteva săptămâni de restricţii în anumite ţări, economia zonei euro a căzut într-un ritm trimestrial record, de 3,8%.
Sursa: cotidianul.md
Comentariile sunt închise