Pe Titan, satelit al lui Saturn, cel mai probabil nu există viață, deși seamănă cel mai mult cu planeta noastră
Existenţa vieţii pe Titan, satelitul planetei Saturn care din anumite puncte de vedere este uluitor de similar Pământului, este improbabilă, conform concluziilor unui test care apelează la mecanica cuantică, transmite miercuri Live Science.
Titan, pe locul doi în topul celor mai mari sateliţi din Sistemul Solar după Ganymede, lună a planetei Jupiter, este o lume unică din două motive care i-au făcut pe cercetători să creadă că la suprafaţa sa ar putea exista viaţă: este singura lună din Sistemul Solar cu o atmosferă densă şi, totodată, singurul corp cosmic din Sistemul Solar, în afară de Pământ, la suprafaţa căruia există mări, lacuri şi râuri. În cazul lui Titan însă, este vorba de mări, lacuri şi râuri de hidrocarburi la temperaturi foarte scăzute, care au o compoziţie care le face să fie mai apropiate de benzină decât de oceanele terestre. Însă unii cercetători au avansat ipoteze conform cărora în aceste lacuri de hidrocarburi pot apărea structuri complexe – bule cu anumite proprietăţi speciale, similare celor premergătoare vieţii pe Pământ.
Pe Pământ, moleculele lipidice (acizi graşi) se pot aranja în mod spontan în membrane în formă de bule care formează bariere protectoare în jurul celulelor tuturor organismelor vii. Unii cercetători sunt de părere că aceasta a fost prima condiţie sine qua non pentru apariţia vieţii pe Pământ.
În cazul lui Titan, ar fi putut să apară un tip echivalent de bule, însă nu formate din molecule lipidice ci din molecule pe bază de azot (nitrogen), ce au fost denumite “azotosome” (corpuri din azot).
Însă, pentru ca astfel de structuri să se formeze în mod natural, trebuie ca anumite condiţii să fie ideale, ceea ce este greu de obţinut pe Titan, unde temperatura medie este de aproximativ -185 de grade Celsius, şi în absenţa apei şi a oxigenului atmosferic.
Studii anterioare, ce au apelat la simulări ale dinamicii moleculare – o tehnică folosită des pentru a studia chimia vieţii – sugerau că astfel de structuri de forma unor bule ar putea să se formeze şi să devină prezenţe comune pe Titan. Însă un nou studiu, publicat la 24 ianuarie în revista Science Advances, sugerează că aceste simulări anterioare au fost eronate.
Sursa:
Comentariile sunt închise