Parlamentul vrea o comisie specială de elaborare a unui proiect de modificare a Legii cu privire la ANI

Comisia juridică, numiri și imunități a audiat, în ședința de astăzi, Raportul de activitate a Autorității Naționale de Integritate (ANI), precum și problemele identificate în cadrul instituției.

Reprezentanții ANI, în frunte cu președintele Autorității, Rodica Antoci au raportat că există mai multe carențe privind mecanismul de funcționare a Legii, în special pe segmentul conflictului de interese în rândul aleșilor locali. Potrivit conducerii, este nevoie de implementarea unei noi metodologii de control, menită să combată abaterile de la normele Legii în vigoare, transmite deschide.md.

Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea a declarat că urmează a fi instituită o Comisie specială în acest sens. Drept urmare, va fi elaborat un proiect de modificare a Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, care să ajusteze sistemul la realități, dar și să îmbunătățească mecanismul de lucru al ANI, în special al inspectorului de integritate.

Autoritatea Națională de Integritate a fost creată prin Legea nr.132 din 17.06.2016, pornind de la premisa reorganizării Comisiei Naționale de Integritate, iar activitatea sa a fost demarată la finele anului 2017, odată cu numirea în funcție a președintelui, Rodica Antoci.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture