Declarația prin care Parlamentul condamnă atacurile Federației Ruse asupra securității informaționale naționale și amestecul abuziv în activitatea politică din republică a fost dezbătută astăzi în ședința în plen a Legislativului, apoi votată de fracțiunile PD, PLDM, PL și grupul PPEM.
Documentul a fost inclus pe ordinea de zi, chiar dacă a fost contestat de comuniști și socialiști. Mai mult, cei din urmă au părăsit sala de ședințe când opunerea lor nu a dat rezultat în plen.
În Declarația aprobată de Parlamentul Republicii Moldova, drept răspuns la un document similar adoptat în luna ianuarie de deputații din Duma de Stat, este menționat că Legislativul de la Chișinău condamnă atacurile Federației Ruse asupra securității informaționale naționale și amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova, scrie deschide.
„Parlamentul Republicii Moldova declară îngrijorarea față de intensificarea atacurilor la adresa securității informaționale a țării noastre de către Federația Rusă, lansate prin intermediul unor televiziuni de la Moscova, dar și a unor instituții media din Republica Moldova. Atacurile vizează, denigrarea Republicii Moldova, a unor instituții și a unor oficiali, dar cel mai grav este că vizează, denigrarea cetățenilor țării”, acesta este doar un pasaj din Declarația care este semnată de un grup de deputați.
În document se mai spune că Legislativul de la Chișinău consideră că „declarațiile denigratoare la adresa țării noastre și a cetățenilor noștri, blocajele impuse exportatorilor moldoveni, hărțuirea politică a oficialilor moldoveni, inclusiv a unor reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, reprezintă implicarea fățișă a politicului de la Moscova și chiar a unor instituții ruse în politica din țara noastră și indică o atitudine provocatoare și neprietenoasă în raport cu țara noastră. Toate aceste probleme nu sunt noi, unele durează deja de ani de zile, însă noutatea este modul agresiv și provocator în care acestea au început să evolueze și să se intensifice”.
Amintim că deputații din Duma de Stat a Federației Ruse au adoptat pe 24 ianuarie, o declarație cu privire la inadmisibilitatea discriminării mass-media ruse în Republica Moldova. Documentul a fost votat de 424 de parlamentari. Prin documentul adoptat, legiuitorii ruși au îndemnat Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa să dea o notă legii anti-propagandă, adoptate în R.Moldova.
Mai mult, parlamentarii ruși au recomandat conducerii Rusiei să întreprindă un set de măsuri în scopul găsirii altor căi și metode ca produsele jurnalistice ruse să ajungă în casele moldovenilor.
Comentariile sunt închise