Papa Francisc a comentat cu echipajul de astronauți de pe Stația Spațială Internațională (ISS) cele mai importante intrebări despre viața, devenind astfel al doilea Suveran Pontif care vorbește prin live streaming de la Vatican cu astronauții ce orbiteaza Pamantului, informeaza The Guardian, citat de news.ro.
Pamântul este fragil si ar putea sa se distruga singur, le-a spus joi, 26 octombrie, Papa Francisc astonauților de pe Stația Spațială Internațională (ISS), adăugând ca ei au ocazia de a vedea planeta „din ochii lui Dumnezeu”.
Suveranul Pontif a vorbit cu cei sase astronauți timp de 20 de minute. Aceștia au discutat despre dragoste, despre ce-i bucură si cum viața fără gravitație le-a schimbat modul de a vedea lumea.
Randy Bresnik, în varsta de 50 de ani, astronaut american si comandantul misiunii, i-a spus Papei ca au vazut o lume fără granițe sau conflicte.
„Ceea ce mă bucură cel mai mult este să privesc în fiecare zi afară și să văd creația lui Dumnezeu – un pic din perspectiva lui”, i-a spus Bresnik Papei Francisc. Departe de razboaie, foamete, poluare sau nebunia omenească, a spus el „viitorul omenirii arată mult mai bine de aici de sus”.
Astronautul american Mark Vande a spus că vazând planeta din spațiu l-a facut sa realizeze „cât de fragili suntem”
„Astronomia ne face să ne gândim la orizonturile nemărginite ale Universului și pune intrebări precum „de unde venim, unde ne indreptam?”, a marturisit Papa Francisc.
„Scopul nostru aici este de a impărtăși cunostințele, dar cu cât invățăm mai mult, cu atât realizăm că nu știm”, a afirmat Paolo Nespoli, astronaut italian. „Mi-ar plăcea ca oameni ca voi, teologi, filosofi, poeți, scriitori să meargă în spațiu pentru a explora și a ințelege ce înseamnă să fii om în spațiu”.
ISS, care este activă din anul 2000, este formată dintr-un echipaj de șase astronauți.
Sergey Ryazansky i-a spus Suveranului Pontif că este onorat să continue pe urmele bunicului său, care a lucrat la lansarea Sputnik, primul satelit artificial din lume, lansat de Uniunea Sovietică în 1957.
Francisc nu este primul pontif care vorbește în cosmos. Predecesorul său, Benedict XVI, a sunat la ISS în 2011, când Nespoli se afla în a doua din cele trei misiuni ale sale.
Comentariile sunt închise