Orașul din România care dă lecții Europei

România are cea mai mică rată de reciclare a deșeurilor din toată Uniunea Europeană: sub 5%. În mod paradoxal, nu aceasta este cifra care ne arată adevărata dimensiune a incompetenței și a lipsei de viziune de la vârful statului român. Toate acestea sunt scoase în evidență de exemplele câtorva comunități care, prin propriile forțe, au dovedit că reciclarea gunoiului nu este o treabă chiar atât de complicată, relatează DCnews.ro.

La Târgu-Lăpuș, în nordul României, se reciclează între 40% şi 60% din deşeuri, cam la nivelul Belgiei sau Austriei. S-a ajuns aici după ce autoritățile locale au hotărât să nu mai aștepte implementarea unor proiecte de la centru și au accesat fonduri europene care le-au permis să pună pe picioare propriul sistem de colectare selectivă. În loc să sprijine comunitatea, statul român a găsit că succesul lăpuşenilor e cam suspect, aşa că a încercat să le ia oamenilor pubelele din curte şi să integreze sistemul local, care funcţionează foarte bine, în actualul sistem naţional, care este un eşec.

În oraşul Târgu-Lăpuş din Maramureş, toată lumea ştie să colecteaze selectiv. Cei care n-u ştiut sau n-au vrut să ştie, au fost amendaţi şi au învăţat. Când unul a greşit, tot blocul a primit amendă. Nu se gândesc oamenii prea mult la natură, că gunoiul aruncat unde nu trebuie otrăveşte pământul şi apa, dar uite că s-au obişnuit cu ideea selectării. Au primit pe gratis pubele şi containere, iar acum sunt obligaţi să le folosească.

În urmă cu 8 ani, primăria a cumpărat maşini autocompactoare, pubele şi baterii de colectare selectivă, pe care le-a distribuit pe la blocurile şi pe la casele din oraş şi din cele 13 sate aparţinătoare. În fiecare săptămână, maşina ajunge de trei ori la oraş şi o dată la sat. Tot sistemul a costat 1 milion de euro.

După implementarea propriu-zisă, s-au mai făcut câteva acţiuni de promovare, patrule eco şi concursuri de responsabilitate socială, dar tot amenzile au fost cele care i-au făcut pe oameni să-şi dea seama că e bine să pună plasticul la „Plastic”. Astăzi, oraşul Târgu Lăpuş reciclează până la 60% din deşeurile produse, ca în țările din Vestul Europei.

Recent, primăria a cumpărat o staţie de tratare mecano-biologică, care va transforma gunoiul menajer în compost, adică îngrăşământ ecologic. Primarul Mitru Leşe se laudă că mașinăria asta va creşte rata reciclării la 80%. Mai vrea o staţie de concasare, care foloseşte materialele din construcţii şi plasticul în reparaţii şi mobilier urban, şi cu asta spune că ajunge la ţinta personală de „zero deşeuri“.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture