O POSIBILĂ MICȘORARE A TARIFELOR LA ENERGIE, PUSĂ LA ÎNDOIALĂ

ANRE anunță convocarea unei ședințe publice la care va fi examinat proiectul de actualizare a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice livrată consumatorilor finali de către întreprinderile RED Union Fenosa, Gas Natural Fenosa Furnizare Energie, RED Nord, RED Nord – Vest si FEE-NORD.

Potrivit Mold-Street, citat de UNIMEDIA, decizia ANRE vine la o săptămână după anunţul premierului Pavel Filip privind o eventuală ieftinire cu 10% a tarifelor finale pentru consumatori, ca urmare a reducerii preţului de achiziţie a energiei electrice.

Autoritatea însă îşi argumentează graba cu care vrea să actualizeze tarifele prin faptul că este obligată de legislaţia în vigoare ca „nu mai târziu de 1 aprilie, să aprobe și să publice tarifele noi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, argument despre care în anii precedenţi nu îşi amintea.

În acelaşi timp datele prezentate de ANRE pun sub semnul întrebării o posbilă scădere a tarifelor, iar dacă vor fi incluse toate devierile financiare ar putea avea loc chiar o majorare.

Astfel în nota informativă a ANRE la proiectul de actualizare a tarifelor de distribuție şi furnizare a energiei electrice în anul 2016 sunt prezentaţi principalii factori care, în conformitate cu prevederile metodologiilor tarifare, au determinat necesitatea revizuirii tarifelor.

Preţul real de procurare scade cu doar 12%.

Primul factor invocat de ANRE este diminuarea prețului de procurare a energiei electrice din import. Astfel săptămâna trecută furnizorii de ultimă opțiune și operatorii rețelelor de distribuție au semnat noi contracte de procurare a energiei electrice de la furnizorul Energocom la prețuri mai mici, începând cu 1 martie curent, de 6,0 cenţi americani pentru un kWh, iar începând cu 1 aprilie de 4,8995 ¢/kWh, diminuări de 11,7% și respectiv 27,9% față de 6,795 ¢/kWh preț inclus în tariful actual.

În acelaşi timp, ANRE aminteşte de evoluția cursului de schimb mediu anual al monedei naționale față de dolar aplicat în calcule, implicit la procurarea energiei. Astfel, tarifele în vigoare au fost determinate reieșind din cursul de schimb de 18,88 lei pentru un dolar, iar în perioada de la începutul anului în curs aceasta s-a devalorizat cu 6,9% şi a constituit 20,18 lei pentru un dolar.

În consecinţă prețul mediu real de procurare a curentului de la surse se va reduce de la 1 aprilie 2016 cu doar 12% şi nu cu 28% – de la 132 de bani inclus în structura tarifului în vigoare până la 116 bani/kWh calculat pentru anul 2016, relevă datele ANRE.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture