O femeie salvată de polițiști în momentul în care intenționa să sară de pe un pod la Criuleni. Incidentul s-a produs astăzi, în preajma postului vamal al zonei Transnistrene, scrie deschide.md.
Conform unui comunicat al poliției, în jurul orei 11:30, polițiștii de la postul vamal nr.14 au fost sesizați de către Forțele de menținere a păcii că o femeie intenționează să se arunce de pe podul dintre cele două posturi vamale.
Angajatul Inspectoratului de poliție Criuleni, în comun cu angajații forțelor pacificatoare, au reușit să împiedice acțiunile femeii și să o salveze în ultimul moment.
Aceasta a declarat polițiștilor că a decis să recurgă la așa gest, simțindu-se singură, după ce acum două săptămâni i-a decedat soțul și ea nu se descurcă.
În rezultatul intervenției, femeia de 35 ani, originară din stînga Nistrului, a fost preluată de Serviciul de urgență al Spitalului raional Criuleni, pentru a-i fi acordat asistența necesară, precum și consilierea unui psiholog specializat.
În acest context Poliția R.Moldova vine cu un sfat ”Dragi cetățeni, fiecare dintre noi trece prin momente grele, dar să-ți iei viața nu este o soluție. În situațiile de criză vizita la psiholog este cea mai bună alegere.
Comentariile sunt închise