O avocată, reținută de CNA. Ar fi pretins €1050 de la un bărbat pentru a-l ajuta să scape de răspundere penală

O avocată a fost reținută într-un dosar de trafic de influență, informează Centrul Național Anticorupție. Aceasta ar fi pretins și primit 1050 de euro de la un bărbat pentru a-l ajuta să scape de răspundere penală. Individul era învinuit de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate şi fără permis de conducere, transmite Newsmaker.md.

Potrivit materialelor cauzei, avocata ar fi susținut că are influență asupra procurorului din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Botanica, care conduce urmărirea penală pe acest caz. Ulterior, bănuita i-a comunicat că nu poate rezolva dosarul, din motiv că acesta a fost transmis altui procuror şi că urmează să-i restituie banii. Astăzi, 1iulie, aceasta s-a întâlnit cu denunțătorul în sectorul Telecentru al capitalei pentru a-i restitui banii, dar a fost reţinută de CNA şi procurorii anticorupţie.

În prezent, femeia se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă amendă penală sau închisoare de până la 6 ani.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Foto: Newsmaker.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture