O autostradă ce va lega Moldova de Transilvania

Proiectul unei autostrăzi între Moldova și Transilvania „merge mai departe”, urmând a fi inclus în Master Planul pentru transporturi, a declarat pentru Agerpres vicepremierul român Vasile Dîncu, duminică seara, la Focșani, unde a fost prezent la festivitățile prilejuite de împlinirea a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, informează Independent.md.

Eu cred că în 2018, atunci când vom aniversa 100 de ani de stat național unitar, munții noștri vor fi străpunși de două artere moderne. Una din sudul țării către Transilvania și alta din Moldova către Transilvania”, a precizat vicepremierul român.

Vasile Dîncu a mai spus că „în condițiile în care cele două proiecte nu se vor realiza, atunci înseamnă că a trecut un secol degeaba, iar unirea nu este definitivă”, afirmând că „unirea nu se face numai prin discursuri și promisiuni neonorate”.

Întrebat dacă Moldova va reprezenta un capitol distinct în viitoarea strategie de dezvoltare a României, Vasile Dîncu a răspuns afirmativ.

Ocupă un loc important pentru că toată această strategie pe care o concepem are drept principală componentă coeziunea. Încercăm, cu alte cuvinte, să eliminăm cât se poate de mult diferențele mari existente în prezent. De altfel, tocmai eliminarea diferențelor mari de dezvoltare constituie unul din obiectivele mari pe care le vizăm prin noua strategie, beneficiare ale acestei dezvoltări urmând a fi toate zonele țării”, a mai subliniat vicepremierul.

Proiectul unei autostrăzi Ungheni-Iași-Târgu Mureș este în discuție în România, urmând a fi finalizat până 2020.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture