Numărul interceptărilor telefonice crește vertiginos. În urma unei analize efectuate de către Centrul de Resurse Juridice din Moldova, care face trimitere la date oficiale, din 2013 până în 2016, numărul interceptărilor a crescut de patru ori. Potrivit cifrelor, anul trecut au fost autorizate aproape 12 mii de interceptări.
Analiza efectuată de către CRJM arată că din numărul total de cereri depuse de autorizare a interceptării convorbirilor, în 97% dintre solicitări sau chiar peste 99 la sută, acestea sunt admise, scrie bizlaw.md.
De exemplu, în 2006 au fost depuse 1.931 de cereri dintre care 1.891 au fost admise. Zece ani mai tarziu, în 2016, numărul interceptărilor a crescut de câteva ori și a ajuns la 12.003 de cereri depuse, dintre care 11.747 au fost cereri admise.
Datele pentru jumătate de an din 2017 arată că au fost depuse 6.871 de cereri și au fost admise 6.731, având o rată de admitere de 97,7 la sută.
Pentru comparație, în 2014, în Marea Britanie, care are o populație de 20 de ori mai mare decât Moldova, au fost emise 2.800 mandate de interceptare.
Foto: deschide.md
Comentariile sunt închise