Numărul militarilor NATO din Irak va creşte de la 500 la aproximativ 4.000

Miniştrii Apărării din statele membre NATO nu au luat nicio decizie privind viitorul prezenţei militare în Afganistan, dar au stabilit extinderea misiunii de instruire din Irak, anunţă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

„Miniştrii Apărării au avut o discuţie amplă pe tema situaţiei din Afganistan. Ne confruntăm cu multe dileme şi nu există opţiuni simple. În acest moment, nu am luat o decizie finală privind viitorul prezenţei noastre, dar, pe măsură ce se apropie termenul de 1 mai, statele NATO vor continua consultările şi coordonarea”, a afirmat Jens Stoltenberg, conform stenogramei declaraţiilor, publicată pe site-ul NATO, transmite digi24.ro.

„NATO susţine puternic procesul de pace şi, în cadrul acestuia, noi am redus semnificativ numărul militarilor. Procesul de pace este cea mai bună şansă de a opri ani de suferinţe şi violenţe, de a aduce o pace durabilă. (…) Dar negocierile sunt fragile şi progresele sunt lente. Deci, este imperativ să fie reenergizat procesul de pace. (…) Talibanii trebuie să negocieze cu bună-credinţă, trebuie să reducă nivelul violenţelor şi să respecte angajamentul de a opri cooperarea cu grupuri teroriste internaţionale. Obiectivul NATO este ca Afganistanul să nu redevină un refugiu pentru teroriştii care ne-ar ataca ţările”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Statele Unite au semnat în 2020 un acord de pace cu Mişcarea talibanilor afgani, dar noua Administraţie Joseph Biden a anunţat că documentul va fi reanalizat. Liderii talibani poartă negocieri de pace cu Administraţia de la Kabul, dar procesul este în impas, pe fondul multiplicării atacurilor teroriste.

Mai mulți militari NATO în Irak

„Astăzi, am decis extinderea misiunii NATO de instruire din Irak, pentru susţinerea forţelor irakiene în acţiunile de combatere a terorismului şi de a asigura că nu revine reţeaua teroristă ISIS (Stat Islamic în Irak şi Siria -n.red.). Dimensiunea misiunii noastre va creşte de la 500 de membri la aproximativ 4.000. Iar activităţile de instruire vor include mai multe instituţii de securitate irakiene şi alte zone în afară de Bagdad. (…) Misiunea noastră se desfăşoară la solicitarea Guvernului irakian, prin respectarea în totalitate a severanităţii irakiene şi a integrităţii teritoriale”, a subliniat secretarul general NATO.

Sursa digi24.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture