În timp ce numărul de automobile sa dublat în mai puțin de 15 ani, lungimea drumurilor și a străzilor a rămas practic la fel cum era acum 50 de ani. Drept consecință numărul de automobile la un km de drum a crescut de 24 de ori în ultimii 50 de ani, de la trei automobile la un km de drum în 1970 la peste 73 de automobile în 2020, scrie expertul economic Veaceslav Ioniță.
„Cel mai grav au fost afectate principalele localități urbane din țară. Astfel mun. Chișinău are în prezent înregistrate aproape 230 mii automobile, iar suprafața străzilor și drumurilor din oraș a crescut nesemnificativ în ultimii 30 de ani”, afirmă economistul, scrie agora.md.
Drept consecință, Veaceslav Ioniță susține că automobilele înregistrate în mun. Chișinău ocupă 20,7% din suprafața străzilor din oraș, îmn afara automobilelor care vin în municipiu.
În Bălți, automobilele ocupă 8,2% din suprafața străzilor, iar în Soroca – cu o aglomerație de 6,3%.
În R. Moldova sunt înregistrate aproape 1,1 milioane unități de transport, dintre care peste 680 mii de autoturisme.
Comentariile sunt închise