Nenorocirile se țin lanț în familia copilului găsit mort. Au nevoie de ajutor, după ce recent au avut alt deces în familie

Nenorocirile se țin lanț în familia băiețelului de 6 ani, din Hâncești, care a fost găsit mort astăzi în toaleta din curtea casei. Acum două săptămâni aceștia au înmormântat-o pe bunica băiatului. Rudele disperate solicită ajutorul oamenilor de bună-credință pentru a-i ajuta cu bani pentru a-l putea înmormânta pe micuț, relatează jurnal.md

Toți oamenii care vor să dea o mână de ajutor familiei îndurerate o pot face apelând la numerele de telefon: 079969696, 068796673.

Amintim că băiatul de 6 ani a dispărut acum 2 zile. Toți angajații IP Hâncești, mai mulți angajați ai Poliției de Frontieră, pompieri, salvatori, dar și sute de voluntari au pornit imediat în căutarea acestuia. Căutările au continuat în zona municipiului Hâncești cât și în localitățile din apropiere, fiind supuse verificării bazinele acvatice, fântâni, casele abandonate, păduri, pășuni, fiind verificate suplimentar cu drona și cu dispozitivul de identificare pe timp de noapte.

Pe cazul dat a intentată cauza penală în baza art. 164 alin.2 lit. (C) si (e) – răpirea unui minor”, anunța poliția.

Ieri în jurul orei 14.00, copilul a fost descoperit mort în toaleta din ogradă. Toaleta casei era construită din ciment, iar forțele de ordine spun că gaura era destul de mare, astfel încât copilul ar fi putut cădea cu ușurință în interior, mai ales că era încălțat cu șlapii surorii sale mai mare. Astfel, acesta ar fi alunecat.

Poliția cercetează în continuare cazul.

Sursa: jurnal.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture