Monedele metalice cu nominalul de 1 și 2 lei, puse în circulaţie

Banca Națională a Moldovei a anunțat punerea în circulație a unor noi monede metalice.

Deocamdată însă BNM refuză să spună dacă este vorba de cele cu nominalul de 1 și 2 lei, pentru care a organizat anterior un concurs public. Totuși, surse demne de încredere au declarat că este vorba chiar de monedele promise în vara acestui an, relatează independent.md.

„Vă aducem la cunoștință că miercuri, 28 februarie 2018, Banca Națională a Moldovei va organiza un eveniment dedicat monedei naționale la cea de-a 25-a aniversare, la care va fi anunțată”, se arată într-un anunț făcut public de BNM. Totodată, Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului anunță participarea la eveniment a speakerului Andrian Candu.

Solicitată de Independent.md, purtătorul de cuvânt al BNM, Rodica Teleucă, a refuzat să ofere un răspuns la întrebarea privind valoarea nominală a monedelor, precizând că totul va fi anunțat la evenimentul preconizat pentru ora 10:00 a zilei de 28 februarie.

Totuși, din surse demne de încredere, s-a aflat că este vorba despre monedele de 1 și 2 lei. Aspectul acestora însă este ținut în secret, conceptul urmând a fi prezentat mâine.

Despre intenția de a pune în circulație o monedă nouă, de 2 lei, și de a schimba bancnota de 1 leu pe o monedă cu aceeași valoare BNM a anunțat la începutul lunii iunie. În perioada iunie-august a organizat un concurs public privind elaborarea conceptului pentru designul noilor monede.

Banca centrală anunța că a ales mai multe concepte și că designul final va fi executat de către specialiștii monetăriei care a câștigat licitația organizată de către BNM. Detalii nu au fost făcute publice.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture