Moldovenii care s-au vaccinat cu prima doză anti-Covid în străinătate, pot face rapelul în Moldova

Cetățenii Republicii Moldova care s-au vaccinat cu prima doza anti-COVID-19 peste hotare, de exemplu în România sau în oricare altă țară, pot face rapelul în Republica Moldova. Informația a fost confirmată pentru IPN de către coordonatoarea campaniei naționale de vaccinare, Ninel Revenco, scrie Newsmaker.md.

Pentru ca vaccinarea cu a doua doză să fie posibilă, persoana trebuie să meargă la centrele de vaccinare sau la medicul de familie și să prezinte documentul în care este specificată data și producătorul cu care a fost vaccinat și să se programeze pentru a-i fi administrată a doua doză.

„Persoana va fi vaccinată, desigur, cu același vaccin și în același interval de timp recomandat între două doze pentru fiecare vaccin în parte”, a precizat Ninel Revenco.

***

În capitală se desfășoară maratonul vaccinării. Doritorii de a fi imunizați împotriva noului tip de coronavirus sunt așteptați la Palatul Republicii, în zilele de 29 și 30 mai, până la ora 22:00. Veți beneficia de vaccin gratis, doar cu buletinul de identitate. Pe parcursul zilei de vineri, prima zi a maratonului, au fost imunizați circa 3 500 de oameni.

Concomitent, în weekend, va activa și Centrul Municipal de Vaccinare, la fel și punctele mobile (troleibuzul și autobuzul). Pe 29 mai, troleibuzul se va afla în sectorul Ciocana al capitalei, iar autobuzul – în orașul Sîngera. Adresele exacte le puteți afla AICI.

Potrivit portalului vaccinare.gov.md, până în dimineața de 29 mai, au fost vaccinați cu prima doză de ser anti-Covid aproape 400 de mii de persoane. Numărul persoanelor care au fost imunizate cu ambele doze de vaccin constituie 70,3 mii.

Foto: Newsmaker.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture