Moldovenii ar putea reveni acasă de peste hotare fără a mai fi obligați să stea în carantină 14 zile, însă, cu o anumită condiție
Posibilitatea excluderii regimului de autoizolare de 14 zile pentru cetățenii moldoveni care revin în țara noastră, în cazul în care aceștia prezintă un test negativ la COVID-19, efectuat într-o perioadă anumită până la intrarea în țară este analizată de către specialiștii în sănătate publică. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă organizat luni, 17 august.
Unul dintre scenarii prevede că cetățenii care intră în Republica Moldova să aibă un rezultatul negativ la testul pentru COVID-19.
„Fundamentarea determinării regimului de autoizolare este determinată, în primul rând, de perioada de incubație, care variază de la 2 la 14 zile. În ceea ce ține despre revizuirea acestui regim de autoizolare pentru cetățenii moldoveni care intră pe teritoriul Republicii Moldova, vreau să menționez că specialiștii acum analizează diferite opțiuni, inclusiv și posibilitatea de a nu respecta acest regim de autoizolare în cazul în care este deținător a unui test negativ la COVID-19, cu determinarea perioadei corespunzătoare, până la intrarea în țară, la care trebuie să fie efectuat acest test”, a declarat Dumbrăveanu.
Ministra Sănătății a mai anunțat că și cetățenii străini ar putea scăpa de regimul de autoizolare de 14 zile la intrarea în Republica Moldova.
„Totodată, specialiștii examinează și aspectul cu privire la intrarea cetățenilor străni pe teritoriul Republicii Moldova în condițiile unei eventuale dețineri de rezultat a unui test negativ, dar cu respectarea a unui principiu de reciprocitate între state, coordonat cu Ministerul de Externe”, a anunțat Viorica Dumbrăveanu.
Fără a preciza când anume ar putea avea loc noua schimbare, Dumbrăveanu a spus că atunci când specialiștii vor ajunge la un consens, propunerea va ajunge la Comisia Națională Exepțională pentru Sănătate Publică, structura care va lua decizia finală.
Din numărul total, 21.543 persoane au fost tratate de COVID-19, iar 897 au decedat.
În prezent, 470 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 28 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată). Alți 1.302- stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.
Sursa: cotidianul.md
Comentariile sunt închise