Moldovagaz anunță că a transferat banii către Gazprom pentru consumul din octombrie și prima jumătate a lunii noiembrie

Reamintim că țara noastră a încheiat la sfârșitul lunii octombrie un acord cu Rusia. Potrivit înțelegerii, contractul cu Gazprom a fost prelungit cu cinci ani.

0

SA „Moldovagaz” a transferat către SAP „Gazprom” plata pentru gazele naturale consumate în octombrie și prima jumătate a lunii noiembrie curent. Anunțul dat a fost făcut într-un comunicat de presă, transmite Tv8.md

Amintim faptul că luni, 22 noiembrie, Gazprom a anunțat că ar putea opri furnizarea de gaze naturale în următoarele 48 de ore, în cazul în care facturile pentru livrările curente nu vor fi achitate. Potrivit directorului Moldovagaz, Vadim Ceban, este vorba despre livrările pentru luna octombrie și 50% din cele pentru noiembrie.

Reamintim faptul că Guvernul de la Chișinău a cerut de la Gazprom un răgaz pentru achitarea datoriei curente acumulate. Rușii au dat Republicii Moldova termen până vineri, 26 noiembrie. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a anunțat că Republica Moldova va aloca 1,4 miliarde de lei, suma rămasă de la Energocom în perioada stării de urgență, pentru a susține plățile Moldovagaz pentru luna octombrie și noiembrie.

Menționăm faptul că joi, 25 noiembrie, Parlamentul a votat, în lectura a doua, modificările la Legea bugetului de stat pentru anul curent, care prevăd alocarea a  circa 1,7 miliarde de lei, mijloace financiare pentru majorarea capitalului social al Societății pe Acțiuni „Energocom”, în vederea achitării datoriei pentru gazul consumat acumulate către furnizorul rus Gazprom. În această dimineață, Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre cu privire la alocarea mijloacelor financiare și încheierea unei tranzacții de proporții, care permite transferarea a aproximativ 1,4 miliarde de lei pentru Moldovagaz.

După o serie de negocieri complicate, țara noastră a încheiat la sfârșitul lunii octombrie un acord cu Rusia. Potrivit înțelegerii, contractul cu Gazprom a fost prelungit cu cinci ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture