La Moscova s-au desfășurat consultările la nivel de experți pe marginea proiectului foii de parcurs pentru restabilirea şi dinamizarea relațiilor comerciale între Republica Moldova și Federația Rusă pentru anii 2016 – 2017, transmite abcnews.md.
Experți au abordat un spectru larg de probleme legate de relațiile comercial-economice dintre două state, incluse în proiectele foilor de parcurs elaborate de ambele părți. În special, a fost discutată problema reluării exporturilor produselor vegetale moldovenești de sezon şi a celor de origine animală, precum şi extinderea listei de mărfuri ce pot fi livrate pe piaţa rusă, inclusiv vinurile şi produsele conservate, etc. Experții au mai examinat aspectele colaborării bilaterale în domeniul energetic, transporturi, agricultură, industrie, investiții, migrației, etc.
În cadrul consultărilor partea moldovenească a abordat și problema tranzitului de mărfuri din Republica Moldova prin teritoriul Ucrainei și Federației Ruse spre Kazahstan, Kârgâzstan și alte state din regiunea dată, care a fost afectat în urma tensionării relațiilor dintre Moscova și Kiev. În context, părții ruse i-a fost transmis un demers privind examinarea posibilității eliminării restricțiilor apărute pe segmentul dat.
Părțile vor continua negocierile pe marginea acestui document în regim de lucru, iar după 20 august este planifică vizita la Chișinău a prim-viceministrului Dezvoltării Economice al Federației Ruse, Alexei Lihaciov, pentru a agrea pașii ce urmează a fi întreprinși pentru legiferarea documentului discutat. Propunerile și concluziile experților urmează a fi definitivate în mod de lucru până în luna septembrie curent. Ședința Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică este planificată pentru luna noiembrie 2016 la Moscova.
Comentariile sunt închise