Republica Moldova nu poate primi, deocamdată, donaţia de 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19, promise de România. Pentru ca serul să poate fi livrat ţării noastre, este nevoie ca Uniunea Europeană şi producătorul vaccinului să îşi dea acordul. Precizările au fost făcute de preşedintele Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă.
„Nu poate Romania să doneze din vaccinul pe care-l are fără acordul suplimentar al producătorului. Pentru că ideea este că folosirea acestui vaccin pe teritoriul Republicii Moldova înseamnă un acord suplimentar de la producător.”, a spus preşedintele, Maia Sandu, transmite publika.md.
Întrebată dacă se va vaccina împotriva noului coronavirus, şeful statului a spus că sunt oameni care au nevoie mai mare de ser decât ea. Totuşi, Maia Sandu a precizat că, dacă va fi nevoie să se imunizeze pentru a încuraja cetăţenii să aibă încredere în vaccin, atunci o va face. L-am întrebat şi pe premierul interimar dacă îşi va administra antidotul. Într-un răspuns oficial, Aureliu Ciocoi a spus că prioritatea absolută va fi acordată medicilor, iar el nu este cu nimic mai deosebit decât ceilalți cetățeni. Am încercat să aflăm dacă preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, se va vaccina.
Ofiţerul de presă al instituţiei ne-a spus că va reveni mai târziu cu un răspuns. Primele doze de vaccin anti-COVID-19 livrate ţării noastre prin intermediul platformei COVAX vor ajunge în ţară la mijlocul lunii.
Premierul de la Bucureşti, Florin Cîţu, a declarat recent că România vrea şi are capacitatea să producă vaccin anti-COVID. Specialiştii îl contrazic şi spun că ar fi necesare investiţii serioase, de cel puţin 20 de milioane de euro, pentru reabilitarea Institutului „Cantacuzino”.
Sursa: publika.md
Comentariile sunt închise