MICII PICTORI DIN BĂLȚI, FRUNTAȘI LA UN CONCURS REPUBLICAN

Șapte copii din Municipiul Bălți au fost premiați la un concurs de creație organizat de serviciul Protecției Civile și Situație Excepționale. Scopul concursului, este  de a promova spiritul securității în rândul celor mici.

În cadrul acestui concurs, au participat mai mulți copii din republică.  Elevilor li sa propus să deseneze cum arată stingerea incendiilor în viziunea lor. Printre  laureații  care s-au ales cu premii bănești și mențiuni, au fost și copii cu deficiențe de vedere.

Elevii s-au arătat încântați de premii și au promis că vor participa și în anii următori. Diplomele și mențiunile pentru premianți au fost înmânate de șeful Serviciului Situații Excepționale general – maior Mihail Harabagiu care a menționat importanța pregătirii tinerii generații în domeniul securității vieții.

Juriul a selectat lucrările premiante din 318 desene care au fost prezentate la o expoziție de arte în incinta Școlii Securității,  în Municipiul Chișinău.

Și Direcția Generală Urmărire Penală, a organizat un concrus național de desen cu genericul ”Poliția în Culori”. Concursanta Anastasia Roșca din Muncipiul Bălți a ocupat locul întâi iar Artiom Dranсa,  a obținut titlul ”Simpatia Publicului” . Aceștia au fost premiați de Șeful Adjunct al Inspectoratului de Poliție Bălți, Colonel de poliție Dumitru Cebotari.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture