Meteorologii anunță cât vor mai dura ploile în R. Moldova

Vremea rea este cauzată de un ciclon venit dinspre Marea Neagră, spun specialiștii, transmite Știri.md.

Reprezentanții Serviciului Hidrometeorologic de Stat anunță că vremea instabilă cu ploi se va menține până la sfârșitul săptămânii viitoare.

Ghenadie Roșca, șeful Centrului Prognoze Meteorologice: „Instabilitatea atmosferică va persista până în data de 25.06. Pentru data de 19 și 20 ne așteptăm ca ploile să fie pe arii extinse și ziua și noaptea.

După data de 21.06 vom avea ploi convective, adică ploi care vor fi doar în a doua jumătate a zilei. Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice și nu este exclus ca, pe alocuri, să avem grindină și intensificări de vânt”.

Specialistul ne-a mai explicat că vremea rea este provocată de un ciclon de Sud, care vine dinspre Marea Neagră.

Ghenadie Roșca, șeful Centrului Prognoze Meteorologice: „Acesta ne influențează pe noi. Din acest motiv, avem ploile pe care le avem la momentul actual și pe care le așteptăm în următoarele zile”.

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile temperaturile aerului vor fi într-o tendință de creștere și vor urca până la 33 de grade Celsius.

Foto: Știri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture