Mesajul Bucureștiului: Situaţia politică actuală de la Chişinău nu atestă continuarea sau realizarea unor reforme durabile
Situaţia politică actuală de la Chişinău nu încurajează parcursul european al Republicii Moldova și nu atestă continuarea sau realizarea unor reforme durabile în direcţia avansării agendei europene, se arată într-un mesaj al Ministerului român de Externe cu prilejul împlinirii a 10 de de Parteneriat Strategic România-Republica Moldova.
La împlinirea a 10 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, Bucureștiul subliniază valoarea inestimabilă a patrimoniului cultural comun, parte integrantă a patrimoniului european, care fundamentează relaţia privilegiată dintre România şi Republica Moldova, precum şi faptul că locul firesc al Republicii Moldova se află în familia europeană.
De asemenea, România evidenţiază rezultatele implementării Parteneriatului Strategic în cei 10 ani parcurşi de la semnarea sa, între care: intrarea în vigoare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi a Acordului de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, România fiind primul stat UE care l-a ratificat; liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană pentru cetăţenii Republicii Moldova; parcurgerea unor etape importante în modernizarea instituţiilor şi profesionalizarea administraţiei publice în acord cu standardele europene; creşterea schimburilor economice şi accesului produselor Republicii Moldova pe pieţele statelor Uniunii Europene, în primul rând, în România; multiplicarea oportunităţilor deschise studenţilor, oamenilor de cultură şi ştiinţă, precum şi conectarea acestora la spaţiul de educaţie, cultură şi ştiinţă european; operaţionalizarea Acordului bilateral privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova; implementarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă acordată de România Republicii Moldova, în cuantum de 150 de milioane de euro; construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău.
„Totodată, trebuie menţionată contribuţia proiectelor de cooperare bilaterală derulate de România în Republica Moldova la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova (finanţarea renovării a peste 1100 de grădiniţe; donaţia a 196 de microbuze şcolare pentru instituţii de învăţământ; burse de studii; programe de pregătire pentru profesori; tabere de vară pentru elevi şi profesori; renovarea de edificii culturale; operaţionalizarea SMURD pe teritoriul R. Moldova; programe de colaborare, schimburi de experienţă şi bune practici la nivelul tuturor instituţiilor administraţiei publice centrale ş.a.)”, se arată într-un comunicat al diplomației de la București.
„Marcarea a 10 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic nu reprezintă doar un prilej de satisfacţie, ci ar fi trebuit să reprezinte şi o oportunitate de a privi cu responsabilitate şi pragmatism spre viitor, astfel încât, prin eforturi reînnoite, să menţinem şi să consolidăm parcursul european al Republicii Moldova”, remarcă Bucureștiul.
„Din păcate, situaţia politică actuală de la Chişinău nu încurajează o asemenea abordare. Evoluţiile recente de la Chişinău nu atestă continuarea sau realizarea unor reforme durabile în direcţia avansării agendei europene şi nu conferă garanţia unui parcurs european pentru Republica Moldova. În aceste condiţii, dezvoltarea Parteneriatului Strategic bilateral nu se poate realiza la adevăratul său potenţial, pe măsura voinţei şi capacităţii României”, subliniază MAE român.
Bucureștiul atenționează că „sprijinul României, inclusiv financiar, va fi pe mai departe strict condiţionat de continuarea reformelor esenţiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova şi avansarea parcursului său european. În acelaşi timp, România va continua să urmărească cu prioritate interesele cetăţenilor din Republica Moldova, aşa cum a acţionat deja, inclusiv în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19”.
„Recunoscând caracterul legitim al aşteptărilor cetăţenilor Republicii Moldova pentru un trai prosper, într-un stat stabil şi democratic, cu instituţii publice moderne şi cu o justiţie independentă, România va continua să susţină îndeplinirea obiectivului fundamental reprezentat de integrarea europeană a Republicii Moldova, singura în măsură să asigure dezvoltarea economică şi socială a Republicii Moldova în beneficiul direct al cetăţenilor”, se mai arată în comunicat.
Sursa: cotidianul.md
Comentariile sunt închise