Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Pascal Le Deunff, a publicat pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Franței sărbătorită astăzi, 14 iulie, scrie deschide.md.

„Dragi compatrioți, Dragi prieteni și parteneri ai Franței în Republica Moldova, Și în acest an, criza sanitară ne împiedică, din păcate, să ne regăsim împreună pentru a sărbători Ziua Națională a Franței. În acest 14 iulie 2021, echipa Ambasadei Franței ține să vă adreseze cele mai sincere urări de sănătate și succes și să vă asigure de angajamentul său deplin în vederea consolidării, în continuare, în toate domeniile, a relației dintre Franța și Republica Moldova. Anul care s-a scurs a fost marcat de pandemia de Covid-19. Astăzi, salutăm încă o dată curajul și profesionalismul lucrătorilor din domeniul sănătății din Republica Moldova, cei care sunt în prima linie în lupta împotriva acestui teribil virus. De la începutul acestei crize, Uniunea Europeană și Franța au fost alături de personalul medical și de poporul Republicii Moldova, livrând materiale de protecție și echipamente medicale, precum și, prin intermediul platformei Covax, un număr mare de vaccinuri. Vom continua să fim solidari, pentru că doar împreună putem învinge coronavirusul.
Vizita efectuată de Președintele Sandu la Paris în luna februarie 2021 și întâlnirea sa cu Președintele Macron, au constituit un moment forte în relația moldo-franceză. Cu această ocazie, cele două țări, și-au reafirmat, la cel mai înalt nivel, dorința de a dezvolta relații bilaterale și de a promova valorile comune ale libertății, democrației și respectului pentru Statul de drept. De atunci, s-au făcut progrese concrete în mai multe domenii importante pentru dezvoltarea legăturilor noastre bilaterale și pentru bunăstarea cetățenilor din cele două țări:
Ajutor pentru dezvoltare: Autoritățile franceze au împuternicit Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) să ofere ajutor Republicii Moldova. AFD va sprijini proiecte de dezvoltare în trei domenii principale: reîmpădurirea și irigarea, modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, interconexiunile de energie electrică și eficiența energetică a clădirilor. În aceste sectoare, AFD va oferi o gamă largă de instrumente de finanțare și expertiză tehnică. Aceasta va acționa în strânsă colaborare cu alți parteneri internaționali, în special în cadrul „Echipei Europa”. Pe lângă aceasta, guvernul francez este dispus să faciliteze renovarea, de către companii franceze, a liniei de cale ferată Chișinău – Ungheni. Ambasada Franței continuă, de asemenea, să încurajeze schimburile comerciale dintre cele două țări și să sprijine noi investitori francezi în Republica Moldova. Două companii franceze noi examinează în mod activ posibilitatea de a realiza noi investiții în sectoarele turismului și distribuției.
Operatorii și structurile franceze competente (Expertise France, Agenția franceză Anticoruptie și Înalta Autoritate pentru Transparența Vieții Publice) sunt gata să colaboreze la reforma sistemului de justiție și in domeniul luptei împotriva corupției.
Libertatea presei: Ambasada Franței a mobilizat parteneri internaționali în vederea organizării, în toamna anului 2021, la Chișinău și Strasbourg, a unor ateliere de instruire pentru doisprezece jurnaliști moldoveni. In cadrul acestor instruiri, jurnaliștilor le vor fi prezentate instrumentele necesare în lupta împotriva manipulării informaționale în mass-media.
 
Acorduri bilaterale: Textul convenției moldo-franceze privind evitarea dublei impozitări a fost parafat. În ambele țări au fost inițiate procedurile de ratificare și semnare a acestui acord. Pe lângă aceasta, pe 16 iunie au demarat negocierile privind semnarea unui acord bilateral în domeniul securității sociale.
 
Clase bilingve francofone: Recent, Franța împreuna cu Organizația Internațională a Francofoniei și cu Agenția Universitară a Francofoniei, a făcut eforturi semnificative și concrete, în vederea consolidării celor opt școli bilingve din Republica Moldova: recrutarea unui coordonator al proiectului în cadrul Alianței Franceze, punerea la dispoziție de noi burse de mobilitate, organizarea de stagii de formare și acordarea de asistență necesară pentru elaborarea noilor instrumente pedagogice. Franța așteaptă o implicare și mai mare a următorului guvern al Republicii Moldova în acest dosar.
După desfășurarea alegerilor legislative anticipate din 11 iulie, sperăm că va fi instituit rapid un nou guvern, pentru a face față crizei sanitare, a lupta împotriva corupției, a relansa economia și a iniția reformele profunde necesare transformării și modernizarii țării. Uniunea Europeană și Franța sunt gata să sprijine implementarea unui astfel de program”. 

Foto: deschide.md.