«MENESTRELI» AU UIMIT SPECTATORII CU UN NOU ȘOU DE EXEPȚIE

Programul concertului de premieră a fost prezentat publicului bălțean de studioul vocal „Menestreli”. Un spectacol de excepție compus din muzică, dansuri și scene teatrale au răsfățat spiritele estetice ale spectatorilor.

Oaspeții din Chișinău, grupul Accord, au venit pentru a susține teatrul de estradă Menestreli. Prietenii apropiați și colegii au felicitat șefa studioului vocal Irina Morar cu noi succese. Irina Morari a declarat jurnalistului BTV că tinerii s-au pregătit pentru beneficiu un an și jumătate – s-a cheltuit mult timp pentru a cizela fiecare piesă și a crea imaginea scenică pentru fiecare interpret.

Ecaterina Pastușoc, o tânără interpretă a studioului Menestreli, speră, că în viitor va străluci pe scena Eurovision. 

Potrivit Carmelinei Burdeniuc, ea a venit la „Menestreli” fiind motivată de succesele artiștilor acestui studio.

Virsavia Gilețcaia consideră că a face parte din teatrul de estradă „Menestreli” este un mare succes pentru ea personal. Aici își poate realiza  creativitatea. 

Fiecare piesă al programului de concert reprezintă o mini-producție, în care artiștii și-au pus toată puterea, emoțiile și talentul.

Studioul vocal „Menestreli” i-a avut ca discipoli pe mulți artiști bălțeni, care au reușit să devină faimoși nu numai în țară, ci și în străinătate.

«МЕНЕСТРЕЛИ» УДИВИЛИ БЕЛЬЧАН НОВЫМ ЗРЕЛИЩНЫМ ШОУ

«МЕНЕСТРЕЛИ» УДИВИЛИ БЕЛЬЧАН НОВЫМ ЗРЕЛИЩНЫМ ШОУ

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Montag, 16. Dezember 2019

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture