„Țara are nevoie de Terapie Intensivă!” este genericul campaniei care a ajuns și la medicii din Bălți. Scopul acestei campanii este de a fortifica capacitățile personalului medical în tratarea pacienților critici cu COVID. Gazda trainingului, Spitalul Clinic Bălți, unde sunt internați 190 de pacienți infectați spune că colegii din capitală îi susține încă de la începutul pandemiei.
Angajații Spitalului Clinic Bălți sunt bine pregătiți pentru tratarea pacienților cu COVID-19. Astăzi, 6 august aceștia au avut parte de un training dedicat cazurilor grave de coronavirus. Specialiști în Anestezie și Terapie Intensivă au demonstrat pe manechine mai multe manevre aplicate în tratamentul pacienților, care se află în stare critică. Și nu în ultimul rând, personalul medical a primit o lecție despre echiparea și dezechiparea corectă în zona roșie.
Activitatea face parte din Campania ,, „Țara are nevoie de Terapie Intensivă!” inițiată de Fundația Medicală „Valeriu Ghereg” și are ca scop să ajungă în 10 instituții medicale din țară, inclusive una în Transnistria.
Au 5 luni de când luptă cu infecția de Coronavirus, dar nu mai văd sfârșitul pandemiei. Deci informația prezentată în cadrul trainingului îi va ajuta în continuare să salveze vieți.
Ala Condrea, vicedirectorul Spitalului Clinic Bălți, spune că nu este pentru prima dată când colegii din Chișinău susține angajații medicali de aici.
În Centrul COVID-19 din municipiul Bălți au fost amenajate 350 de paturi pentru pacienții infectați din nordul țării. La ziua de astăzi sunt internați 190 de persoane cu Covid. În serviciul Anestezie și Terapie Intensivă sunt spitalizați 5 pacienți, doi dintre care sunt într-o stare critică. La moment peste 330 de cadre medicale sunt implicate în prima linie în tratarea pacienților cu COVID-19.
Medicii din Bălți instruiți în tratarea pacienților critici cu COVID-19
Medicii din Bălți instruiți în tratarea pacienților critici cu COVID-19
Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Donnerstag, 6. August 2020
Comentariile sunt închise