Medic: Ne apropiem cu pași repezi spre un nou val al pandemiei

Despre asta a anunțat medicul epidemiolog Ştefan Gheorghiţă, în cadrul unei conferințe organizate de Ministerul Sănătății, transmite Știri.md.

„Tulpina Delta este extrem de contagioasă, are un caracter de răspândire cu mult mai rapid decât celelalte variante și cere de la sistemul de sănătate cazuri de spitalizare mai multe. Evoluția bolii este cu mult mai grea, durata bolii este mai îndelungată, necesită mai multe medicamente și resurse umane. Ieri au fost 26 cazuri de import din diferite țări și trebuie să știm că infecția se transmite atât comunitar în interiorul Republicii Moldova, cât și de peste hotare”, a declarat medicul.

Înregistrarea cazurilor de infecție cu tulpina Delta Plus demonstrează că din toamnă se așteaptă un număr mult mai mare de infectări zilnice, spun specialiștii.

„Noi am avut o perioadă când înregistram puține cazuri, între 40-80 pe zi și populația, agenții economici, conducătorii instituției s-au relaxat, iar virusului îi place această relaxare și el continuă să bântuie. În săptămâna 19-25 iulie a anului curent, numărul cazurilor s-a majorat cu 41.5 %, decesele au crescut cu 5.9%, numărul persoanelor vindecate a scăzut cu 23.6%, rata de contagiozitate a sporit, este peste 1.10, incidența populației la 100 de mii-33 de cazuri comparativ cu 28- acest lucru ne vorbește despre circulația noii tulpini, Delta Plus care este dominantă pe tot globul pământesc.Tot ceea ce se întâmplă, procesul epidemic în infecția cu Covid-19 în Republica Moldova are tendință de agravare, are tendință de creștere ca și în celelalte țări ale lumii. Pentru varianta Delta, este caracteristic o virulență majoră, mai mare de 3-4 ori decât alte tulpini. Ea se răspândește și afectează copiii cu vârsta 5-12 ani și adulții sub 50 de ani”, a mai adăugat Gheorghiță.

Simptomele noii variante ale coronavirusului sunt același, în schimb evoluția bolii este mai dură.

„Tulpina Delta dacă se întâlnește cu organismul uman nevaccinat, ea provoacă infecția cu Covid-19. Căile de transmitere sau clinica este același, doar că simptomele sunt mai pronunțate, durata bolii este mai mare și provoacă boala în rândul tinerilor”, a menționat medicul epidemiolog.

Dacă populația nu va lua în serios măsurile de protecție și nu se vaccinează, se așteaptă ca virusul să fie prezent încă mult timp, a mai spus medicul.

„Republica Moldova are un răgaz până în toamnă și trebuie folosit pentru a ne vaccina. La moment, rata de vaccinare este sub 16%, cadrul medical 86%. Fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze și să vorbim pretutindeni ca să ne vaccinăm și să fim protejați. Să fim conștienți de situația care este și va fi. Covid-ul nu se va termina la toamnă și nici până la sfârșitul anului dacă ne vaccinam și nu avem o acoperire nu mai puțin de 70%. Vaccinurile prezente în Republica Moldova sunt aprobate de Organizația Mondială a Sănătății, cu excepție Sputnik care este în fază de aprobare, toate protejează”, susține Ștefan Gheorghiță.

Întrebat care ar fi cel mai negru scenariu în cazul în care populația nu se vaccinează, medicul epidemiolog a răspuns:

„Aș vrea ca să nu ajungem la un scenariu negru, dar toate datele epidemiologice mărturisesc despre faptul că valul se așteaptă în creștere în Republica Moldova, prin luna septembrie. Atunci se formează colectivitățile de copii, atât în instituțiile timpurii de educație cât și în instituțiile de învățământ”.

Una dintre cauzele pentru care Varianta Delta se răspândește cu repeziciune este ritmul lent al vaccinării, dar și relaxarea în rândul populației, a punctat specialistul.

„Acum ne aflăm în perioada estivală, când toți plec să se odihnească și apoi vin de acolo, unde este o creștere semnificativă a cazurilor noi de infecție. Posibilitatea de a veni cu infecție din aceste țări, este foarte mare. De aceea, trebuie să ne protejăm, avem vaccinuri, o diversitate, care sunt gratis, iar punctele de vaccinare sunt pretutindeni”, susține medicul epidemiolog.

„Dacă nivelul anticorpilor în organism după vaccinare sau după ce a făcut boala nu mai sunt la nivel protectiv, atunci organismul dacă se întâlnește cu virusul acesta se îmbolnăvește. Trebuie să menționez că, sunt cazuri când persoanele vaccinate au făcut infecția cu Covid-19( în jurul la 500 de cazuri), dar nu au fost forme grave ci ușoare, 90% din acest număr au primit numai o doză de vaccin care nu dă un răspuns imun pentru a proteja organismul și unele au fost în perioada de incubație când li s-a făcut vaccinul”, a mai adăugat Ștefan Gheorghiță.

Totodată, medicul epidemiolog a menționat despre faptul că dacă va fi necesitate, Republica Moldova va recurge la administrarea a unei a treia doze de vaccin.

Foto: Știri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture