Medic epidemiolog, despre tulpina Delta: „Afectează tinerii, vârstnicii și poate duce la forme grave de boală, chiar și decese”

În contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19 în Republica Moldova, medicul epidemiolog din cadrul ANSP, Ștefan Gheorghiță, a venit cu mai multe explicații și răspunsuri la întrebările legate de situația epidemiologică actuală, pericolul tulpinei Delta, confirmată în țara noastră, necesitatea vaccinării și respectării măsurilor de siguranță pentru a preveni un nou val al pandemiei, scrie tv8.md.

Într-un interviu publicat pe platforma vaccinare.gov.md, medicul epidemiolog, Ștefan Gheorghiță, afirmă că tulpina Delta circulă în majoritatea țărilor din lume. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în perioada 28 iunie – 28 iulie, în Europa, 90,95% din probele, care au fost supuse secvențierii, sunt varianta Delta, în Asia – 67%, în Africa – 71,6%, în America de Nord – 75,6%, în America de Sud – 9%. Asta înseamnă că această tulpină e dominantă pe tot globul pământesc.

„În Republica Moldova, cazurile grave de infecție reprezintă 13%, însă, anterior, am înregistrat 7% sau 8%. Asta vorbește despre circulația acestei tulpini. Pentru varianta Delta este caracteristic o virulență de trei sau patru ori mai mare. Comparativ cu tulpina Alpha, tulpina britanică, această variantă afectează copiii cu vârsta de 5 – 12 ani și adulții sub 50 de ani, cu o creștere de 2,5 ori mai mare decât celelalte tulpini. Această tulpină este extrem de contagioasă și se răspândește foarte rapid, provocând multe spitalizări, majorarea paturilor în secțiile de terapie intensivă, mai multe medicamente și resurse umane”, relatează Gheorghiță.

Acesta explică că Tulpina Delta dacă se întâlnește cu organismul uman neprotejat și nevacccinat, atunci cu siguranță provoacă infecția. Căile de transmitere sunt aceleași, simptomele sunt aceleași, doar că sunt mai pronunțate, însă, evoluția bolii este mai dură, durata bolii este mai mare, numărul de decese este mai înalt și afectează tinerii.

Cu privire la eficiența vaccinurilor, medicul susține că toate vaccinurile prezente în Republica Moldova sunt precalificate de Organizația Mondială a Sănătății, cu excepția vaccinului Sputnik-V care se află în fază de aprobare. Acestea ne protejează de toate variantele virusului Sars-Cov-2 care provoacă infecția COVID-19.

„Da, sunt persoane vaccinate care au făcut infecția COVID-19. În Republica Moldova, avem înregistrate aproape 500 de cazuri, ceea ce constituie 0.08%. Toate au fost forme ușoare. 90% din această categorie de persoane au primit o doză de vaccin, care nu oferă un răspuns imun complet. De fapt, aceste persoane au fost în perioada de incubație când au primit vaccinul. Este natural să facă boala în acest caz”, afirmă Gheorghiță.

Pentru următoarea perioadă, potrivit medicului epidemiolog, toate datele arată că acest val va fi în creștere în mai multe regiuni, inclusiv în Republica Moldova, în luna septembrie. „De menționat că, în luna septembrie, se formează colectivitățile pentru copii atât în instituțiile timpurii de educație, cât și de învățământ. La fel, ne aflăm în perioada estivală și toți pleacă peste hotare, iar acolo e o creștere semnificativă a cazurilor de infecție. Posibilitatea de a veni cu infecție din aceste țări e foarte mare”, explică Gheorghiță.

Pe 30 iulie, alte 154 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 259.356. În total, 251.967 persoane au fost tratate de COVID-19. Numărul deceselor a ajuns la 6.255.

Foto: tv8.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture